«Gheorghe Marcu este unul dintre cei mai longevivi politicieni botoşăneni, şi-a apărat blana în faţa tuturor intemperiilor politice, a ştiut când să fie umil şi când să-i sară aproapelui la beregată. Asta după ce, timp de cinci anişori, i-a şters lui Constantin Conţac scaunul de praf»

Am văzut-o şi pe asta, marele revoluţionar de Avrămeni, Gheorghe Marcu, după 22 de ani „dă-i şi luptă” pe baricadele politicii, s-a gândit să-şi pună sabia în teacă trecând la o muncă funcţionărească, retribuită cu doar… 10.000 de euroi pe lună. Nu-i aşa, e de compătimit! Un mezelic la cât câştiga ca senator, pe lângă indemnizaţia de somn profund pe băncile Parlamentului mai ciupea câte un comision, câte o atenţie, mai media câte un „lobby” (trafic de influenţă?), burduşindu-şi zilnic teşchereaua. În toată această perioadă postrevoluţionară un singur mandat a fost lăsat la vatră de ai săi colegi social-democraţi, nu din considerente politice ci mai degrabă pragmatice, i-au dat ceva sănătos de muls, a fost numit preşedinte la FPP Moldova şi SIF Moldova, perioadă extrem de propice pentru împlinirea conturilor bancare. Acum la final de carieră, într-un cadru solemn, în faţa colegilor de partid, şi-a vândut la preţ maximal câteva lacrimi calde, unii spun c-ar fi fost de crocodil, alţii declară că erau încărcate de sinceritate, numai el ştie cât de sărate sau dulci au fost. N-a părăsit PSD-ul  fără un act testamentar, l-a uns pe al lui cumătru, în persoana deputatului Andrei Dolineaschi, ca lider interimar, cu mari şanse de-a prelua în foarte scurt timp formaţiunea pe cel puţin două cincinale. Nu–i nici o glumă, în mentalul pesediştilor acest termen încă nu-i estompat, e la fel de viu ca acum 25 de ani.
Gheorghe Marcu este unul dintre cei mai longevivi politicieni botoşăneni, şi-a apărat blana în faţa tuturor intemperiilor politice, a ştiut când să fie umil şi când să-i sară aproapelui la beregată. Asta după ce, timp de cinci anişori, i-a şters lui Constantin Conţac scaunul de praf, dar de îndată ce-a simţit că tutorele gâfâie l-a şi înjunghiat pe la spate, ca ultimul borfaş. Şi-a motivat gestul cu zâmbetul pe buze, cică în politică e ca–n junglă, bătrânii trebuie lichidaţi înainte să se chinuiască. Poate că şi el ar fi meritat o asemenea răsplată, dar uite că junii pesedişti sunt mai miloşi, lăsându-l să părăsească partidul cu zâmbetul pe buze. Ca politician îl putem trece, fără a greşi, în rândul „iluştrilor anonimi”, în Parlament a fost tot atât de glăsuitor precum Costică Macaleţi, adică un mutulică, iar ca impertinenţă faţă de alegători a rivalizat cu Cătălin Buhăianu. În ultimul mandat nu ştiu să fi avut vreo iniţiativă legislativă sau să fi făcut vreun gest pentru cetăţenii din colegiul Dorohoi -Flămânzi, dacă-l întrebi unde este comuna Pomârla pe hartă, dă în bâlbâială. Până şi replicile date adversarilor politici le-a rostit cu lehamite, de dorul lelii.
Şi cum aşchia nu sare departe de trunchi, nici Andruşka Dolineaschi nu-i mai breaz, e din acelaşi aluat politic: vorbe multe, idei ioc. Din gura lui minciunile curg gârlă, pe timpul campaniei din 2008 a promis dorohoienilor numai lapte şi miere, le-a declarat dragoste veşnică, iar după ce s-a văzut cu sacii în căruţă a dispărut din peisaj precum măgarul în ceaţă. Singurul lui gest politic vizibil este acela că l-a adus pe idolul său, Miky Şpagă, să candideze pe un colegiu în judeţul nostru, de parcă botoşănenii n-ar avea hoţii lor.
P.S. Dacă tot a ajuns bucureştean îi recomand lui Ghiţă Marcu ca-n zilele de odihnă să-şi spele ochii şi să lase ceva lacrimi în amintirea PSD-ului în restaurantul „Lacrimi şi sfinţi” ce-i aparţine poetului Mircea Dinescu. De asemenea, îi doresc să facă exerciţii de dicţie, va fi nevoit să pronunţe „pă” în loc de „pi”. Pă la Bucale viaţa-i mai roză decât pi la Avrămeni.

Lucian ALECSA

CITEŞTE ŞI:
 Marcu a demisionat cu lacrimi din PSD – DOCUMENT