SCRIE SCRIITORUL : Cocoşeii politici şi micile lor frustrări

 

Dintr-un orgoliu prostesc, cei mai mulţi dintre bărbaţi se consideră privilegiaţi în raport cu femeile, aspect cât se poate de fals şi nociv pentru o societate modernă. În schimb, la fel de multe femei îşi asumă cu resemnare statutul de... minoritare, lucru la fel de grav. Această „schismă” are rădăcini în ancestralitate, este foarte greu să compui o altă ordine a percepţiei lumii în mentalul colectiv, e nevoie de sute de ani. În societăţile moderne, în care democraţia a ajuns la maturitate, această discriminare este aproape eradicată, iar dacă mai există, sunt  doar  cazuri izolate, pe când la noi, femeile sunt  privite de către bărbaţi cu-o oarecare superioritate, fiind considerate „utile” doar ca mame, soţii şi… la coada cratiţei.
Botoşăneanca noastră, Sofia Nădejde, sora pictorului Octav Băncilă şi soţia istoricului şi publicistului Ioan Nădejde, a fost o mare luptătoare pentru emanciparea femeii, a fost un lider al mişcării feministe de la sfârşitul secolului XIX din România. Este cutremurător faptul că nici acum, la început de secol XXI, la noi, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi nu există cu adevărat, de cele mai multe ori, reprezintă doar o noţiune abstractă. Priviţi spre Parlamentul României, puţine sunt femeile care se implică în politică, şi nu din vina lor, ci mai degrabă dintr-un soi de orgoliu masculin, foarte mulţi dintre noi considerăm politica drept o „meserie” pur bărbătească. Şi dacă liderul vreunui partid se „încumetă” să promoveze câte o femeie o face gândindu-se mai mult la imaginea partidului. Puţine sunt femeile care au reuşit să se impună în această  lume a „bărbaţilor”, pe scena noastră politică pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
Un alt aspect, care le împiedică pe femei să intre în politică, este cel al limbajului folosit de aleşii neamului, unul rebarbativ până la mizerabil. Da, de cele mai multe ori aceştia îşi descarcă frustrările şi neputinţele înjurând. Mai zilele trecute am auzit un cocoşel de deputat pedelist afirmând că femeile nu-s făcute pentru politică, individul ţintea spre colega lui de partid, Elena Udrea.
Cei care spun că femeile sunt nocive pentru politică comit o gravă greşeală, pot fi priviţi şi ca nişte frustraţi. Este bine, să tragem cu ochiul puţin în istorie şi vom vedea că-n spatele fiecărui mare bărbat de stat a stat câte  o femeie, întregind şi modelând personalitatea acestuia, chiar dacă uneori l-a influenţat negativ. Pe plan social se întâmplă cam acelaşi lucru, puţine femei au acces la funcţii publice.
Lucian ALECSA