Tânăr înjunghiat într-un local, mascații au intervenit și la Urgențe - VIDEO cu prinderea agresorului

Duminică noapte, în incinta unui local public, un tânăr de 27 de ani a fost atacat cu un cuțit de către un botoșănean de 24 de ani. 

 

Victima a refuzat internarea

 

În noaptea de duminică spre luni, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la comiterea unui atac.  Un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Botoșani, ar fi pătruns în incinta unui local public, având asupra sa un obiect tăietor și l-ar fi lovit pe unul dintre clienți. 

 

Victima, un tânăr, de 27 de ani, a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale, având leziuni superficiale la nivelul umărului și capului, refuzând internarea. 

 

„În zona comiterii faptei au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor.”  au transmis reprezentanții IPJ Botoșani

 

Totodată, pentru prevenirea unor fapte ce puteau pune în pericol ordinea și liniștea publică ori siguranța celorlalți cetățeni, întrucât cunoștințe ale victimei au fost identificate atât în zona comiterii faptei, cât și la unitatea spitalicească, a fost dispusă intervenția polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS). 

 

Scopul acestora a fost preventiv, nefiind înregistrate incidente grave care să pună în pericol ordinea publică.

 

Urmează ca victima să fie supusă examinării medico-legale, pentru stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare. 

 

Atacatorul, prins la o zi distanță

 

Tânărul de 24 de ani, bănuit de comiterea faptei s-a sustras cercetărilor, fiind identificat astăzi, în jurul orei 09:30, ca urmare a activităților specifice desfășurate de polițiști. Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri. 

 

În continuare, polițiștii de investigații criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani efectuează activități specifice pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.