SCRIE SCRIITORUL : Buchetul liberal şi încrâncenarea pesedistă

 

În buchetul liberal afişat la Popăuţi pe 1 Mai erau numai flori de „nu mă uita”, gen: Florea Ţurcanu, Mihai Ţurcanu, Florin Ţurcanu, Roxana Marandiuc  toate gălbioare şi… frumos mirositoare. Gurile rele spun că în afara acestui buchet… ţurcan nu mai există nici un puiet liberal sănătos prin Botoşani, ce-i drept, au mai rămas  doi –trei spini, precum Verginel de la Mihai Eminescu şi ex-pesedistul Busuioc de Dorohoi, ambii emanând un damf de parai necuraţi.
Veştedul Crin de la Bucale le-a zâmbit  celor prezenţi cu recunoştinţă, a  ţinut şi-un scurt logos împănat cu tot felul de laude la adresa lui Florin Ţurcanu, storcându-i acestuia câteva lacrimi, iar în final a declamat pentru onorata asistenţă: cu asemenea flori de câmp vom revigora liberalismul românesc! Se vede că liderul liberal e un tip şcolit în ale naturii, probabil că domnia sa s-o fi gândit la efectul căcărezelor asupra vegetaţiei sălbatice de pe dealurile Suliţei. Expoziţia de la Staţiunea de Cercetare Popăuţi a avut de toate, deputatul Florin Ţurcanu a ţinut să-şi afişeze toate patrupedele, începând cu oile, caprele şi terminând cu porcii şi măgarii. Şi zău că s-a simţit în al nouălea cer, faţa lui iradia doar bucurie şi împlinire, unde mai pui că la tot două-trei minute consiliera lui personală îi amplifica bucuria ghiontindu-l şi aruncându-i câte un zâmbet gingaş. Deh, amor sălbatic!
La un asemenea auditoriu sensibil şi clăpăug acompaniat de behăituri şi mugete nu putea lipsi şi discursul politic dâmboviţean, la fel de colorat ca şi atmosfera. Se pare că aici scenariul din USL n-a corespuns cu cel de la fermă, Crin Antonescu l-a prezentat pe deputatul Florin Ţurcanu ca fiind viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. Bineînţeles, acest lucru poate fi privit drept o gafă politică, dar, cu siguranţă, a fost o gafă programată, care l-a umflat şi mai mult în orgoliu pe oierul deputat. Sunt convins, în acel moment lui Ghiţă Marcu i s-a pus un nod în gât, dar nu numai lui, se pare că cel mai revoltat la auzul acestor vorbe a fost pechinezul de Răzvan Rotaru, cică ar fi scăpat printre dinţi câteva înjurături birjăreşti la adresa liberalului.
În cazul în care Florin Ţurcanu se ţine tare şi va candida pentru preşedinţia CJ, atunci  PSD-ului nu-i rămâne decât să-şi desemneze candidat pentru Primăria Botoşani. Deja miroase urât, nu văd un pesedist destoinic să-i facă faţă actualului primar, fie că se numeşte Oprişanu sau Rotaru, nici împreună nu fac cât unul cu adevărat competitiv. Prevăd un mic seism preelectoral în structura fragilei Uniuni, deja cei doi electrozi ai arcului voltaic, adică  PSD-ul şi PNL-ul sunt gata să se aprindă, în cel mult jumătate de an cenuşa se va alege din această Uniune.
Lucian ALECSA