Scoatem capul: Doar 8 cazuri noi, avem la Botoșani a șasea cea mai bună rată din România

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a făcut publice sâmbătă la amiază noi date privitoare la situația sanitară din România.

 

În ceea ce privește Botoșani, în județul nostru s-au înregistrat față de precedenta zi opt noi cazuri, adică exact jumătate față de vineri.


Astfel, incidența în întreg județul a scăzut până la 0,40 la mie, care situează Botoșani pe locul 6 din România, alături de Bacău, în clasamentul unităților administrativ-teritoriale cu incidența cea mai redusă.


Județele cu cea mai mică rată:


Gorj 0,21
Suceava 0,29
Maramureș 0,32
Satu Mare 0,34
Vaslui 0,34
Botoșani 0,40
Bacău 0,40


La nivel național, GCS a anunțat 729 noi cazuri în ultimele 24 de ore, după prelucrarea a 32.709 teste rapide și PCR.


De ieri până azi, 72 oameni infectați și-au pierdut viața, iar la ATI sunt internați 784 pacienți în stare gravă. Bilanțul este în scădere față de ziua anterioară.

 

Din nefericire, Botoșani se regăsește din nou pe lista județelor în care s-au înregistrat decese față de ultima raportare.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store