Şcoală în flăcări la Blândeşti - FOTOGALERIE

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină astăzi, puţin înainte de ora 14.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul şcolii generale din satul Cerchejeni, comuna Blândeşti.

La faţa locului s-au deplasat, iniţial, două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul şcolii, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la bunurile din interior. Întrucât arderea era întreţinută de materialele combustibile din care era construit planşeul, dar şi acoperişul clădirii s-a solicitat suplimentarea forţelor cu încă o autospecială cu apă şi spumă şi o autospecială de salvare şi lucru la înălţime. În acest moment, incendiul este localizat şi se intervine pentru lichidarea lui şi îndepărtarea efectelor negative. Suprafaţa aproximativă afectată de incendiu este de 500 de metri pătraţi.

În momentul izbucnirii incendiului, în clădire nu se aflau elevi, cadre didactice sau personal auxiliar, întrucât urmare a deciziei conducerii unităţii de învăţământ, cursurile au fost suspendate în zilele de joi şi vineri din cauza temperaturilor extreme. În acel spaţiu funcţiona un dispensar şi o farmacie, care şi-au încheiat programul înaintea izbucnirii incendiului. Cauza probabilă de incendiu, precum şi valoarea pagubelor sunt în curs de stabilire.