Şcoala de la ţară care a uimit cu rezultatele excepţionale: Sunt mândră de această mobilizare profesor-elev-părinte

A reuşit să fie cea mai bine cotată şcoală din mediul rural, la nivelul întregului judeţ Botoșani.

 

Rezultatele obţinute de elevii de la ţară din judeţul Botoşani, la Evaluarea Naţională, în acest an, au fost dezastruoase.Majoritatea şcolarilor din mediul rural au avut o contraperformanţă aproape istorică. La multe şcoli, elevii au luat numai 2 şi 3 la ambele probe.

 

Au existat însă şi excepţii. Iar cea mai interesantă dintre acestea este şcoala din comuna Tudora. Unitatea de învăţământ care poartă numele scriitorului şi învăţătorului Tiberiu Crudu a reuşit o performanţă extraordinară ajungând în topul şcolilor din judeţul Botoşani în funcţie de mediile obţinute la Evaluarea Naţională.

 

De altfel, tot după acest criteriu, este şi cea mai bună şcoală din mediul rural, din judeţ.

 

„Ne bucură foarte tare rezultatele elevilor. Sunt foarte bune pentru o şcoală din mediul rural. Media pe şcoală la examenul de Evaluare Naţională este de 7.01. Cea care a făcut diferenţa a fost mentalitatea, dar şi simţul datoriei: profesorii şi elevii şi-au făcut treaba”, spune pentru Adevărul Cornelia Vatavu directorul şcolii din Tudora.

 

 

Rezultate mai bune în pandemie

 

Palmaresul şcolii de la Tudora este impresionat pentru o unitate de învăţământ de la ţară. Şi asta în condiţiile în care Tudora nu se află în apropierea oraşelor şi nici nu are o situaţie economică mai bună ca alate localităţi rurale din Botoşani.

 

Cu toate acestea, scrie Adevărul, din cei 41 de elevi de clasa a VIII a Şcolii din Tudora, peste 90% au luat peste nota 5. La Limba şi Literatura Română, toţi elevii au reuşit să ia note peste 5. Iar la matematică au avut note peste 5 în jur de 85% dintre candidaţi.

 

Pe deasupra, la şcoala din Tudora au fost înregistrate şi numeroase medii de peste 9.00. Directorul şcolii spune că nu este o surpriză, şcoala Tudora fiind mereu în topul educaţiei din mediul rural.

 

Singurul aspect inedit este obţinerea unui rezultat mai bun, la Evaluare Naţională, în pandemie decât în anii fără COVID-19.

 

Practic, elevii de la Tudora au făcut performanţă într-o perioadă în care rezultatele şcolare au scăzut sau mulţi elevi s-au plâns că au pierdut multă materie şi au regresat.

 

„Şi noi am rămas uimiţi, iniţial. Adică am avut rezultate mai bune în perioada asta delicată cu pandemie, stări de urgenţă, întreruperea şcolii?!!? După aceea ne-am dat seama că de fapt este rodul unor eforturi comune ale profesorilor, părinţilor şi elevilor”, spune Cornelia Vatavu.

 

De fapt, secretul este că şcoala nu s-a oprit în pandemie. A fost găsită o platformă educaţională pe care au lucrat toţi elevii şi toţi profesorii. Mai mult decât atât, toţi părinţii, indiferent de starea materială au făcut ce-au făcut dar au găsit metode de a-şi conectat copiii la internet.

 

„Pe platformă am lucrat toată perioada pandemiei. Tot timpul au fost conectaţi prin toate mijloacele posibile. S-au făcut ore aproape normal în on-line. Nu a lipsit aproape niciun copil. Materia s-a predat. Acesta poate a fost secretul nostru. Fără elevi şi părinţi nu am fi reuşit. Elevii nu au lipsit, deşi ar fi putut găsi numeroase motive, ba chiar s-au pregătit chiar mai bine. La rândul lor profesorii au făcut ca totul să devină posibil. Au cheltuit economiile, s-au împrumutat, au făcut ce-au putut dar au cumpărat copiilor telefoane, laptop-uri, tablete ca să poată intra on-line. Sunt mândră de această mobilizare profesor-elev-părinte. Am arătat că în mediul rural se poate”, spune Cornelia Vatavu.

 

 

„Nu obţin rezultate bune fiindcă nu vor”

 

Printre elevii de top ai şcolii se află şi fiicele unui instalator şi a unui şofer. Ambele au luat peste 9.00 la Evaluarea Naţională iar media anilor de studiu în gimnaziu se apropie de zece pe linie. Sunt două fete de la ţară cu un munte de ambiţie.

 

Mihaela Damian a obţinut media 9.27 la Evaluarea Naţională şi 9.91 media pe anii de studiu. Nu a făcut nicio oră de pregătire. A învăţat însă temeinic la fiecare oră şi vrea să devină programator.

 

„Nu am luat ore de pregătire pur şi simplu am învăţat pe tot parcursul anilor de studiu. Am fost atentă la ore, la indicaţiile profesorilor şi am învăţat. La liceu vreau să merg la profilul de matematică-informatică la Colegiul Naţional AT Laurian. Apoi vreau să fiu programator”, spune Mihaela.

 

Colega sa, Alexandra Savin, a luat 9.10 la Evaluarea Naţională iar media pe gimnaziu a fost de 9.85. Spre deosebire de colega ei, Alexandra are înclinaţie către literatură şi limbi străine. Va merge şi ea la un Colegiu de elită după care vrea să se facă poliţistă. Alexandra mărturiseşte că ambiţia este cea care face diferenţa şi că de fapt elevii din mediul rural pot face performanţă.

 

„Nu obţin rezultate bune fiindcă nu-şi doresc şi nu sunt ambiţionaţi de ceva. Dacă vrei poţi, oriunde. Motive poate orice găsi”, spune Alexandra.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store