Schimbare de şef la municipiu cu iz de aranjamente cu sute de bilete

 

Unul dintre şefii de la municipiu a rămas fără post chiar în a treia zi de Paşti. El a fost mutat la capătul oraşului, la Serviciul Edilitare de la „Trei coline”, oficial pentru eficientizarea activităţii. Adică acolo ar fi fost atât de multă treabă încât era necesară cooptarea încă unei persoane. Neoficial este însă vehiculată varianta unor aranjamente cu biletele de intrare la meciurile disputate acasă de FC Botoşani.

Doi pe-un loc cu Anglia
Ovidiu Lezeriuc (foto)
nu mai este de marţi administratorul Stadionului Municipal. El a părăsit postul în urma unei decizii a directorului Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA). „Pentru eficientizarea activităţii. Aveam foarte multă treabă la «Trei coline»”, şi-a explicat măsura Eugen Ţurcanu, care a evitat să facă orice alte comentarii şi să răspundă dacă la baza hotărârii sale au stat şi oarece mânării cu biletele de intrare la partidele echipei fanion a judeţului. Prima dată s-a vehiculat existenţa unor nereguli pe această temă în toamna anului 2010, la barajul de calificare pentru Campionatul European dintre naţionalele de tineret ale României şi Angliei. Atunci biletele destinate intrării galeriei ar fi fost revândute şi cum ele erau cu loc s-ar fi ajuns în situaţia ca pe aceleaşi scaune să se îngrămădească câte două persoane.
3.000 de oameni în tribună, nici măcar jumătate cu bilet
Alte lucruri de acest gen s-ar fi repetat şi la meciuri pe care FC Botoşani le-a jucat în faţa propriilor suporteri, însă cum acestea nu mai sunt cu locuri clare faptele ar fi ieşit mai greu în evidenţă. Scandalul ar fi reizbucnit însă chiar după partida disputată vineri acasă cu Dinamo II Bucureşti, când din nou în tribune au fost în jur de 3.000 de spectatori, iar biletele vândute nu s-ar fi ridicat nici măcar la jumătate. De altfel, aceasta este una dintre marile probleme pe care clubul le întâmpină la partidele de acasă, când numărul tichetelor comercializate sunt undeva în jurul a 1.000 – 1.500 de bucăţi în condiţiile în care asistenţa este pe puţin dublă. Şi atunci intervine întrebarea cum intră atâta amar de lume fără bilet? „Eu am vrut să fac o intrare la sânge pe stadion, dar mi-am dat seama că de fapt nu se doreşte acest lucru şi am renunţat”, ne-a declarat unul dintre şefii de la municipiu, care a ţinut însă s-şi păstreze anonimatul.
Administratorul stadionului a vrut să plece în Australia
Cert este însă că cele întâmplate la Stadionul Municipal au ajuns până la urechile primarului. De altfel, miercuri după-amiază acesta s-a interesat personal de cele relatate. „A vrut să plece în Australia şi nu a reuşit să obţină viza. Eu i-am spus de la început că, dacă se întoarce, nu mai revine pe acelaşi post”, ne-a spus Cătălin Flutur.
Cel în cauză a confirmat schimbarea de pe post, dar a respins orice conexiune cu nereguli privind biletele. „Schimbarea trebuia să se facă mai de mult. Am amânat-o, am amânat-o şi abia acum s-a făcut. A fost şi din considerente medicale, sunt mai multe. Acolo pot să-mi fac treburile mult mai bine”, ne-a declarat Ovidiu Lezeriuc. Acesta susţine că atunci când a dorit să plece în Australia i s-a descoperit o afecţiune medicală şi că a anunţat că ar vrea să părăsească postul. „Nu există aşa ceva” şi „am rămas şi eu surprins”, a spus fostul administrator al Stadionului Municipal despre informaţiile privind implicarea sa în afaceri cu biletele. El susţine că nu intră pe circuitul vânzării tichetelor pentru partidele în care FC Botoşani evoluează pe teren propriu şi că la „Trei coline” va avea în subordine mai mulţi oameni decât la stadion şi că se va ocupa, printre altele, de parcurile de joacă. Cert este că despre meciurile naţionalei de tineret nu prea se mai poate spune acelaşi lucru.
ACCESAŢI LINKURILE DE MAI JOS ŞI VEDEŢI ASTA:
Au mai ramas 2.000 de bilete pentru meciul cu Insulele Feroe
 S-au terminat biletele la tribune pentru România – Anglia