Schimbare de putere : Administratorii de la două companii de stat pe ducă

Două dintre societățile aflate sun tutela Consiliului Local Botoșani urmează să fie conduse de administratori noi. Vorbim despre Modern Calor și Urban Serv unde mandatele membrilor consiliilor de administrație expiră pe data de 29 iulie.

 

În cazul acestora, consilierii locali care fac parte din Adunarea Generală a Acționarilor a decis ca mandatele să fie aprobate pentru încă trei luni de zile.

La Locativa și Eltrans prelungirea s-a făcut pentru 4 ani de zile.

Nu s-a aplicat aceeași unitate de măsură. De ce?


”Explicația este foarte simplă, pentru că atât la Modern Calor cât și la Urban Serv, consiliile de administrație, pentru că au o altă prevedere în ordonanța 109, totul se face pe baza unei selecții a unei firme specializate, cu anunțare a firmei de recrutare resurse umane pentru că cifra lor de afaceri și numărul de salariați încadrează cele două societăți într-o altă categorie.
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani


Primarul spune că decizia ar fi fost luată din cauza unor modificări ce ar fi intervenit la Ordonanţa de urgenţă privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice nr. 109/2011.


”Față de Eltrans și Locativa unde Consiliul de Administrație nu trebuie să fie selectat de o firmă specializată”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

În ambele consilii de administrație de la cele două societăți care rămân fără administratori o anumită perioadă de timp, membrii sunt preponderent social democrați.

Iată componențele celor două consilii de administrație:

Modern Calor:
-    Ion Diaconu
-    Simion Drelciuc
-    Camelia Șușter
-    Constantin Zărnescu
(S-a solicitat și completarea până la 5 membri a CA cu Sandu Florin, directorul general al societății, solicitare ce a fost respinsă).

Urban Serv:

-    Nicolina Chirilă
-    Iulian Gabriel Apotrosoaei
-    Ioan Sergiu Burlacu
-    Mioara Paula Jurgiu
-    Ion Sorici

(G.E.)