Disperată să își salveze copilul din casa cuprinsă de flăcări, mama a trecut prin foc ca să își scoată de acolo băiețelul de 4 ani.
Din locuința din orașul Flămânzi, însă, nu au mai putut salva niciun lucru. Acum părinții și cinci copii stau provizoriu într-un centru social al primăriei. Oamenii din comunitate s-au mobilizat și i-au ajutat cu ce au putut pentru nevoile urgente.
Casa bieților oameni a luat foc, iar membrii familiei nu au mai apucat să salveze nimic. Mama și-a riscat viața pentru unul dintre fiii ei.
A trecut prin foc ca să își salveze băiatul de 4 ani care dormea chiar în camera de unde a pornit incendiul.
Câteva minute întârziere și totul s-ar fi transformat într-o tragedie cumplită. Acum, atât ea, cât și soțul și cinci copii cu vârste între 4 și 17 ani au fost mutați în regim de urgență într-un centru social al Primăriei orașului Flămânzi. Familia are în total 11 copii, dar doar cei cinci, care sunt minori, au rămas în casa părintească, relatează stirileprotv.ro.
„Băiețelul dormea în casă. Noi stăteam afară de vorbă, iar casa ardea de la o priză, dar noi nu ne-am dat seama. Fata nașei a zis să intrăm în casă, că e frig afară. Când a deschis ușa, a izbucnit flacăra afară. Am intrat prin foc și am scos băiatul afară. Ardea tare. Ardea grinda chiar deasupra patului unde dormea băiatul”,
Angela Cremănuță, mama copiilor
Pentru că focul a mistuit totul, cei cinci copii nu mai au cu ce merge la școală.
Imediat ce au auzit de drama acestei familii, localnicii au sărit în ajutorul lor și le-au dus în locuința socială pături, haine, lemne pentru foc și alimente.
Singurele venituri ale celor doi soți sunt din muncile cu ziua și din alocațiile celor mici. Nu și-ar permite nicicum să își ridice singuri o altă locuință.
„Așa am rămas, cum ne vedeți. E greu cu școala. Nu știu cum o să facem acum cu ei. Ei tot vor la școală. Fata cea mai mare merge zi de zi la școală. Mai am pe cea din clasa I, chiar să îi spun să stea acasă, dar ea nu vrea”,
Mihai Cremănuță, tatăl copiilor
Cei doi părinți spera că oamenii cu suflet mare să îi ajute să își ridice o noua locuință. Primăria din comună va aloca o sumă de bani pentru construcție, însă aceasta este insuficientă pentru finalizarea lucrării.
„Soluția de avarie aseară a fost să îi ducem într-o clădire pe care noi o avem. E încălzită. Casa lor era prinsă într-un program de reabilitare, dar nu mai avem ce reabilita. O să încercam să le construim măcar două camere”,
Ioan Guraliuc, viceprimarul orașului Flămânzi
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: