Scandal politic cu primar, polițist și nevastă ce s-ar vrea primăriță: El face politică, este în același partid cu soția lui - VIDEO

Mare ședință mare a avut loc joi în comuna Văculești. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) a organizat la Primărie o întrunire cu șeful de post, aleși locali și simpli cetățeni.

 

”Puteați să îi aduceți și o remorcuță că dl își cară acasă materialele, la Dealu Mare, cu mașina Ministerului de Interne”

 

O bună parte a participanților s-au plâns de activitatea agentului șef Sorin Gutău, reproșându-i că închide ochii la unele fărădelegi ce se petrec în comună.
”Dacă tot ați venit la Văculești puteați să îi aduceți și o remorcuță că dl își cară acasă materialele, la Dealu Mare, cu mașina Ministerului de Interne”, a spus un văculeștean, în timp ce un altul, care s-a prezentat drept revoluționar, a relatat ce a pățit când s-a dus la postul de poliție:
Sorin Ganga”Eu personal am fost la postul de poliție să fac o plângere. Am fost trimis acasă, să ies din postul de poliție și să fac plângerea acasă. Și a trebuit să îi aduc aminte la dl șef Gutău că aia este instituție publică și tata meu a lucrat cu mâncarea lui de acasă când s-a ridicat postul și eu acolo am voie să fac o plângere, la masa aia din post”.

Primarul e PSD, nevasta șefului de post e liberală și-ar cam vrea primăriță

Reproșurile au deviat însă de la activitatea strictă de polițist a șefului de post la cea... politică.  
”Cam multă politică face (...). El face politică, este în același partid cu soția lui”, a spus un sătean.
Mai exact, Lăcrămioara Gutău, soția șefului de post, ar fi liberală și ar urma să candideze peste jumătate de an la Primăria Văculești, care acum este condusă de social-democratul Sorin Gângă (foto stânga).
”De vreun an de zile avem probleme la nivelul postului de poliție. Nu mă refer la cei doi angajați, subalternii d-lui Gutău, de asta nu vreau să implic toată instituție datorită relațiilor pe care le avem noi cu dl. șef de post”, s-a plâns primarul Sorin Gângă.
Sorin GutauVizat de atâtea critici șeful de post a replicat. Sorin Gutău (foto dreapta) a dat de înțeles că, în realitate, primarul PSD ar fi strâns lumea la ședință și ar fi montat-o împotriva sa. 

A lucrat cu 7 primari, dar ca Gângă nu-i nici unul

”Sunt îngrijorat că unii dintre dvs., începând cu dl. primar – mă surprinde – și terminând cu unele persoane care sunt prezente în sală cu bănuiala rezonabilă a mea, aduse de dl primar, dar bănuiesc că au fost și influențate cu ceea ce trebuie să vorbească, am observat punctul de vedere al câtorva cetățeni. Sigur că, în momentul în care eu ca șef de post și lucrătorii postului sancționează o plângere, o parte va fi mulțumită și o parte va fi nemulțumită”, a afirmat Sorin Gutău.
Șeful de post a menționat că are aproape 50 de ani, că a colaborat bine cu șapte primari în activitatea sa și că nemulțumiții reprezintă doar aproximativ 10% dintre locuitori, iar aceștia ar fi tocmai cei cărora li s-au aplicat amenzi sau li s-au întocmit dosare penale ori cei cărora nu li s-au soluționat plângerile după cum ar fi vrut ei.
”Noi luăm ce trebuie de aici”, a dat asigurări Dumitru Zmău, președintele ATOP Botoșani, despre ceea ce s-a întâmplat la ședință.
Lăcrămioara Gutău este învățătoare, Sorin Gutău a mai activat și la postul de poliție Dersca.

VEZI ȘI:

Teroarea dintr-o comună din Botoșani! Hoții, prieteni la cataramă cu polițiștii, acuze de mită: Oamenii sunt amendați că fac reclamații – FOTOGALERIE & VIDEO