Două amicale cu echipe din Republica Moldova pentru FC Botoșani

SuperLiga se întrerupe pentru a face loc acțiunilor loturilor naționale, urmând a se relua în ultimul weekend din luna martie.

 

FC Botoșani va profita de această întrerupere și va disputa două partide de verificare în Moldova.

 

 Primul va avea loc vineri, 21 martie, ora 14:00 cu Milsami Orhei (locul 1 în play-off-ul Super Liga – Moldova), iar al doilea, sâmbătă, 22 martie, ora 15:00 cu Șeriff Tiraspol (locul 2 în play-off-ul Super Liga – Moldova).

 

Echipa pregătită de Leo Grozavu a debutat cu dreptul în play-out-ul SuperLigii, impunându-se cu 2-0 la Ploiești cu Petrolul. 

 

Următorul meci al „roș-alb-albaștrilor” în play-out va avea loc sâmbătă, 29 martie, de la ora 14:30 pe „Municipal” cu Farul Constanța.