Scandal PENAL cu locuri în licee: CE se întâmplă la Botoșani

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a intrat în vizorul Ministerului Educaţiei, instituţia fiind suspectată de cea mai mare fraudă din ţară în cazul transferurilor aprobate elevilor de clasa a IX-a, scrie Monitorul de Suceava.

 

Număr exagerat de cereri de transfer validate

Suspiciunile de fraudă care planează asupra instituţiei, precum şi numărul exagerat al cererilor de transfer validate an de an de IŞJ Suceava au determinat ministerul de resort să extindă ancheta în acest caz. Astfel, Corpul de control al Ministerului Educaţiei va verifica toate transferurile elevilor de clasa a IX-a din ultimii cinci ani, din judeţul Suceava. De altfel, situaţia de la Suceava, unde circa 400 de cereri de transfer, la nivelul claselor a IX-a, au fost aprobate (de la un liceu la un alt liceu mai bun sau de la un profil la un altul), a declanşat controale pe această temă în toate inspectoratele din ţară.


Aceste transferuri au fost aprobate după repartizarea computerizată şi le permite elevilor să se transfere şi să înveţe la licee unde media lor de admitere nu le-ar fi permis să acceadă şi să treacă astfel de rezultatele admiterii computerizate. Vasile Şalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar în cadrul ministerului de resort, a explicat: „Ca urmare a celor întâmplate în acest an la Suceava, am dat dispoziţie să se verifice toate transferurile din ultimii cinci ani. În toate inspectoratele din România. E pentru prima dată la nivelul ministerului când se fac aceste verificări”. Întrebat dacă are cunoştinţă de judeţe în care numărul transferurilor este tot de ordinul sutelor, Şalaru a declarat că Suceava e „campioana României” la transferuri, urmată de Prahova, cu 202 cereri aprobate, şi Bihor, cu peste 170 de cereri validate.

Botoșani, ca exemplu de bună practică


„Ca exemple de bună practică vă pot daIaşi, Bacău, Botoşani, unde sunt zero transferuri. La Vaslui sunt trei cazuri pe care le vom verifica”, a specificat Şalaru. Secretar de stat: ”În condiţiile în care există suspiciuni de şpagă, sesizăm organele penale”
Corpul de control al Ministerului Educaţiei desfăşoară controlul la IŞJ Suceava începând de miercuri, raportul final urmând să ajungă pe masa ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, luni, 17 august. Şalaru a menţionat că în cazul în care suspiciunile referitoare la comiterea unor ilegalităţi se confirmă, atât Gheorghe Lazăr, inspectorul şcolar general, cât şi Cristina Teodorovici, inspector şcolar adjunct, vor pleca de la vârful Inspectoratului Şcolar.

Pe mine nu mă interesează greşeala profesorilor


În condiţiile în care cele sesizate se constată de Corpul de control şi nu neapărat la dimensiunea asta, la orice dimensiune, eu nu îi voi face ministrului Educaţiei propunerea ca cei doi să continue la conducerea Inspectoratului Şcolar. Iar în condiţiile în care există suspiciuni de şpagă, să o spunem pe aia dreaptă, vom sesiza organele penale. Pe mine nu mă interesează greşeala profesorilor. Mă interesează faptul că sunt afectate interesele elevilor care cu 9,60 au picat la un anumit liceu, pe când elevi cu 8,50 intră cu o aprobare a inspectoratului”, a afirmat Şalaru.
Mai mult de atât, membrii comisiei care au validat transferurile, comisie condusă de Cristina Teodorovici, vor avea calificativele anuale diminuate. Directorii liceelor la care se face transferul nu contestă aceste mutări, chiar dacă numărul elevilor din clasă creşte peste limita legală, din cauza faptului că finanţarea se face „pe cap” de elev. După repartizarea computerizată din acest an, cele mai multe cereri de transfer au vizat liceele „Petru Rareş” Suceava, unde s-au înregistrat 58 de cereri de transfer, „Mihai Eminescu” Suceava, cu 39 de cereri de înscriere, şi „Ştefan cel Mare” Suceava, cu 33 de solicitări

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43052:S-a chiulit pe rupte la evaluare : CÂȚI elevi nu s-au prezentat în centrele de examinare ]]