SCANDAL la Primărie, un fost polițist a împins portarul și a intrat peste viceprimar – FOTOGALERIE

Un fost polițist a fost cel care a iscat un scandal în sediul Primăriei municipiului reședință de județ. 

 

El a venit la instituție nervos că și-a pierdut locul de parcare, pentru care nu plătise taxa de concesiune până la termenul impus de lege, data de 15 martie. 

 

A vrut să intre la viceprimarul Marian Murariu care are în atribuții și gestionarea locurilor de parcare. 

 

Nervos că nu a fost lăsat să urce în biroul edilului, acesta a încercat să ajungă folosind forța. 

”Eu i-am recomandat să ia loc și să aștepte, dlui a luat-o pe scări și a început să mă amenințe, că el a fost ofițer de Poliție și o să văd eu ce pățesc, că el intră acum la domn viceprimar. Eu normal m-am dus după dlui, în acel moment m-a împins și a continuat să urce. Eu am coborât și am dat telefon la Poliția Locală”,
Ioan Balan, portar Primăria Botoșani 

A fost chemată Poliția Locală

 

Un echipaj a ajuns la sediul Primăriei și l-a liniștit pe fostul polițist care se pare că a activat pe la Flămânzi

 

El va fi sancționat cu amendă pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.