Scandal la județ privind posibila cumpărare a clădirii fiului unui celebru om de afaceri: Fac glume cu bunul minorului - VIDEO

Consilierii județeni au respins miercuri un proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preemțiune de către Consiliul Judeţean Botoșani asupra imobilului monument istoric ”Casa Mavrocordat” din strada Mihail Kogălniceanu. Și aceasta după o serie întreagă de ciudățenii petrecute pe firul (ne)aprobării proiectului.

 

Direcția pentru Cultură a informat CJ că NU își exercită dreptul de preemțiune


Clădirea respectivă aparține în acte lui Cosmin Victor Mihalachi, fiul omului de afaceri Victor Mihalachi, și a găzduit câțiva ani Grădinița 24.


Imobilul se află pe Lista Monumentelor Istorice și, potrivit legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, proprietarul unei astfel de clădiri, dacă dorește să o vândă, este obligat mai întâi să notifice Ministerul Culturii sau după caz Direcția Județeană pentru Cultură (DJC), care o pot sau nu cumpăra. Dacă una dintre aceste instituții nu își exercită dreptul de preemțiune, atunci Consiliul Județean este cel care are la rândul său posibilitatea să o cumpere.


Pe 10 iunie, Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) a informat CJ că nu și-a exercitat dreptul de preemțiune asupra imobilului menționat, iar președintele Doina Federovici a inițiat un proiect de hotărâre prin care instituția uza de acest drept.

 

Plenul CJ a respins la rândul său posibila cumpărare


Întrucât CJ avea doar 15 zile la dispoziție în care să se pronunțe, pentru ziua de miercuri, 23 iunie, s-a convocat în ședință extraordinară plenul CJ.


Au lipsit peste 20% dintre aleșii de la județ, iar dintre cei prezenți 18 au votat pentru, adică membrii PSD, Pro România și ALDE, iar 8 s-au abținut, toți de la PNL.


Fiind un proiect de patrimoniu, pentru aprobare erau necesare două treimi de voturi din numărul total al consilierilor în funcție, adică 22 din 33, condiții în care, deși nu a existat vreun vot împotrivă, proiectul a fost respins.


Aceasta înseamnă că proprietarul clădirii o poate vinde oricui dorește, nemaifiind obligat să o înstrăineze către minister, DJC sau CJ.


”Eu când merg să înmatriculez o mașină, pot să înmatriculez și mașina dvs.”


Proiectul a generat câteva replici aprinse între șefii PSD ai CJ și consilierii PNL. Și totul a plecat de la faptul că adresa depusă la DJC prin care se anunța intenția de vânzare nu îi aparținea proprietarului, adică lui Cosmin Victor Mihalachi, ci tatălui acestuia, Victor Mihalachi. Iar liberalii, prin vocile lui Sorin Cornilă și Gabriel Alecsandru, au considerat că nu este tocmai în regulă și că omul de afaceri ar fi trebuit să aibă o procură notarială de reprezentare a fiului său.

 

DORIN BIRTA

 


De cealaltă parte, social-democrații au răspuns că nu era necesară întocmirea unui asemenea document și că orice persoană ar fi putut formula o astfel de cerere.


”Eu când merg să înmatriculez o mașină, pot să înmatriculez și mașina dvs. La cererea de preemțiune se interesează și o altă persoană... dacă ne interesează pe noi sau îl interesează pe el. Nu contează cine depune cererea, contează efectiv ceea ce se întâmplă (...) Nu are nici o legătură una cu alta. Și eu ca persoană fizică pot să întreb, să trimit către Consiliul Județean, dacă își exercită dreptul de preemțiune ca să știu: mă înscriu să licitez la licitația respectivă sau nu?”


Dorin Birta, vicepreședinte CJ.

 

”Dacă dvs. aveți o clădire monument istoric, eu Sorin Cornilă, pot să depun o cerere la Consiliul Județean, să vă exercitați dreptul de preemțiune?”


Liberalii au rămas stupefiați când au auzit răspunsul.


”Răspunsul dvs. nu știu dacă are treabă cu problema. În extrasul de carte funciară Mihalachi Victor Cosmin (fiul -n.r.) este proprietar, Mihalachi Victor și Mihalachi Luminița sunt trecuți cu dreptul de uzufruct viager. Asta înseamnă drept de folosință. Proprietarul imobilului este Mihalachi Victor Cosmin. Adică, dacă dvs. aveți o clădire monument istoric, eu Sorin Cornilă, pot să depun o cerere la Consiliul Județean, să vă exercitați dreptul de preemțiune?”


Sorin Cornilă, consilier județean.

 

SORIN CORNILA

 


Ca de obicei la proiectele respinse, Doina Federovici i-a învinuit pe liberali. Punctual, acuzația din ședința extraordinară din 23 iunie a fost aceea că lasă Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) fără posibilitatea de a se muta într-un nou sediu, chiar dacă proiectul inițiat a avut atât de puține voturi și pentru că de la ședință au lipsit mai mulți consilieri PSD.

 

”Am să rog grupul consilierilor PNL să explice conducerii CJRAE Botoșani de ce nu vom putea în perioada următoare să rezolvăm problema spațiului în care își desfășoară activitatea cadrele didactice și copiii cu dizabilități din oraș. Din județ, mai bine spus”,


Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.

 

”Eu n-am scos nimic la vânzare, nu vând, a cui e gluma asta?”


Și pentru ca totul să fie cât se poate de neclar, amintitul om de afaceri a declarat că, de fapt, fiul său nu dorește să vândă acel imobil. După ce Botoșăneanul a făcut public marți proiectul de hotărâre ce urma să fie dezbătut a doua zi, Victor Mihalachi a catalogat drept ”glumă” inițiativa CJ.


”Eu n-am scos nimic la vânzare, nu vând, a cui e gluma asta? Fac glume cu bunul minorului. Nu se poate așa ceva. Dau ei o hotărâre, așa...? Eu NU vând”,


Victor Mihalachi, tatăl proprietarului imobilului.


Patronul a adăugat că respectivul imobil i-a aparținut soției sale, care i l-a donat fiului.


”Are acte, are intabulare, are certificat de urbanism, are ridicare topo. Eu vorbesc pe acte, nu pe gură. N-am vorbit cu nimeni, nici prin cap nu mi-a trecut. Am rămas perplex”,


Victor Mihalachi, tatăl proprietarului imobilului.


Acesta susține că nu este interesat de o vânzare, că pentru clădirea respectivă are pregătit un proiect și că în această perioadă se află în faza de obținere a autorizațiilor.


2289 metri pătrați


este terenul intravilan aferent imobilului compus din două construcții în suprafață de 335,00 mp, respectiv 123,00 mp.


Întrebată despre poziția omului de afaceri, Doina Federovici a răspuns că a primit o adresă de la DJC care era semnată de Victor Mihalachi și a fost nevoită să îi dea curs.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL