O seară de distracție s-a terminat cu un dosar penal pentru un petrecăreț și cu un proces început de ani buni pe rolul Judecătoriei Botoșani.
Se întâmpla în urmă cu patru ani în luna martie într-un local din comuna Trușești. După ce a consumat alcool, un botoșănean s-a luat la ceartă cu patronul. A spart mai multe lucruri prin club, apoi a ieșit afară să-i distrugă și mașina .
Însă se pare că a confundat automobilul. Astfel cu un briceag a tăiat anvelopa unei mașini parcată în fața clubului care era a unui alt tânăr. Pentru aceste fapte, bărbatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de distrugere.
Între timp, individul a fost arestat într-o altă cauză în Elveția. Așa se face că deși a trecut atâția ani nu a fost prezent în fața instanței de la Judecătoria Botoșani. A fost în schimb la termenul de săptămâna aceasta bărbatul căruia i s-a tăiat anvelopa.
Audierea lui a durat doar câteva secunde. Acesta a precizat că își menține plângerea formulată și că se constituie partea civilă în proces cu suma de 700 de lei. Judecătorul i-a solicitat ca la termenul următor să aducă o dovadă din care să reiasă cam cât ar costa anvelopa distrusă.
Tot la acest termen a fost prezent și un amic al botoșăneanului acuzat de distrugere. Acesta se află și el în arest executându-și pedeapsa în Penitenciarul Giurgiu.
A declarat că a luat parte la incidentul din acea seară.
„ Era băut, nervos pe patronul barului, a spart pahare, sticle. Acea mașină parcată în fața clubului credea că e a patronului”,
Răzvan C., martor
La termenul următor ce va avea loc pe 23 octombrie 2019 vor fi audiați alți martori. Citat va fi și patronul respectivului local.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: