Scandal amoros aplanat de jandarmi, bărbatul s-a apropiat prea mult de fosta soţie

Nerespectarea ordinului de protecție emis de Judecătoria Botoșani, prin care i se interzicea unui bărbat în vârstă de 36 de ani să se apropie de fosta soție și de locuința acesteia la mai puțin de 250 de metri , i-a adus acestuia, în două rânduri, necazuri cu legea.

 

Prima solicitare telefonică a fost făcută sâmbătă, 13 august 2016, la ora 15.48, iar echipajul de jandarmi care s-a deplasat pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani l-a condus pe scandalagiu la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, unde i-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,nerespectare a hotărârii judecătorești”, faptă prevăzută de legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și pedepsită cu închisoare de la o lună la un an.


O zi mai târziu, numai bine ce trecuse amiaza, că fostul partener de viață i-a mai făcut o vizită fostei soții, intrând iar în locuință și adresându-i din nou acesteia injurii și amenințări cu acte de violență, probabil la gândul că ,,ochii care nu se văd, se uită”.


Bineînțeles că fosta soție a reclamat din nou scandalul și a cerut intervenția jandarmilor, care s-a finalizat și de această dată cu întocmirea actelor de sesizare, pentru săvârșirea aceleiași fapte ca și în ziua precedentă.
Cum se întâmplă de obicei, consumul de băuturi alcoolice a fost unul din factorii care au dus la producerea acestor evenimente.


În noaptea care a precedat cea de-a doua vizită a bărbatului, în jurul orei 2.00, jandarmii l-au sancționat cu amendă în valoare de 400 de lei pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice și tulburarea liniștii locuitorilor prin strigăte, în apropierea sălii de sport ,,Voința” de pe strada unde, de altfel, locuiește fosta soție, se arată într-un comunicat al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.

 

Vezi și: ÎNGROZITOR! Soție de medic omorâtă în propria casă: Pentru a-și ștearge urmele, ucigașul a dat foc apartamentului