SCADE incidența în municipiul Botoșani, o singură localitate din județ în scenariu roșu

Un nou raport al Direcției de Sănătate Publică Botoșani a fost anunțat în cursul zilei de marți.

 

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Botoșani s-au înregistrat 46 de cazuri noi de infecție cu coronavirus. Rata de incidență, la nivelul județului, este astfel de 1,23.

 

Cele mai multe cazuri noi au fost identificate în municipiul Botoșani (19), însă rata de incidență este astăzi în ușoară scădere (2,68) față de luni (2,75).

 

Patru cazuri noi au fost raportate la Curtești, câte trei cazuri la Dorohoi (rata de 1,56) și Vlădeni, câte două cazuri la Bucecea și Trușești, în timp ce câte un caz a fost raportat la Brăești, Corni, Darabani, Frumușica, Mihai Eminescu, Mihăileni, Mitoc, Pomârla, Stăuceni, Ștefănești, Tudora, Ungurei și Vlăsinești.

 

O singură localitate din județul Botoșani se află în scenariul roșu, este vorba despre Dobârceni (3,25)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store