Marţi la amiază poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi de M. Mihai din Corlăteni că în cursul zilei de luni, în timp ce se afla în faţa sediului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură din Calea Naţională, o persoană necunoscută l-a acostat şi l-a indus în eroare cu privire la acordarea unui premiu de la Uniunea Europeană. Acesta ar fi fost destinat persoanelor ce beneficiază de rentă viageră, şi, sub pretextul că este lucrător la A.P.I.A. i-a solicitat şi şi-a însuşit pe nedrept suma de 159 lei.
În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a fost identificat autorul infracţiunii sesizate în persoana lui Maricel I., de 54 de ani, din municipiul Botoşani. Totodată, s-a descoperit că în perioada aprilie–iunie 2009 precum şi în ziua de 29 aprilie 2010, prin calităţii mincinoase, a pretins şi primit de la Maria P., Mihai Ş. şi Maria D. (toate persoane vârstnice, din mediul rural) diferite sume de bani, promiţându-le în schimb obţinerea de subvenţii de la APIA.
Faţă de Maricel I. s-au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea a patru infracţiuni de înşelăciune, precum şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani. Miercuri acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi luarea faţă de acesta a măsurii arestării preventive.