Confiscare de lemn marţi la un agent economic din municipiul Botoşani. Acţionând împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi debitarea materialului lemnos, poliţiştii au identificat la sediul unei societăţi comerciale administrată de Laura L. cantitatea de 3,8 metri cubi material lemnos, specia ”tei”, pentru care administratorul societăţii nu a putut prezenta documente legale. Conform prevederilor HG 996/2008 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, s-a dispus confiscarea materialului lemnos, precum şi sancţionarea contravenţională a societăţii comerciale.