Sătean din Truşeşti amendat cu 1.000 de lei pentru ţigări la negru

 

Un bărbat din Truşeşti a primit o amendă în cuantum de 1.000 de lei, după ce a fost depistat de echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, că avea spre comercializare ţigări neaccizabile.
S-a întâmplat la data de 29 iulie a anului în curs, în jurul orei 7:00 când, poliţiştii au efectuat acţiuni specifice pe linia combaterii traficului de alcool şi ţigări pe raza comunei Truşeşti, ocazie cu care au depistat pe B. Paul –Petru de 34 ani, din comuna Truşeşti, judeţul Botoşani, în timp ce oferea spre comercializare pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova. Faţă de acesta a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 12/1990 cu amendă de 1.000 lei, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.