Tinerii au fost surprinși pe camerele de supraveghere, iar polițiștii locali i-au amendat.
În noaptea de duminică spre luni, 18 august, în jurul orei 2:00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Dispecerat, cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, au observat prin intermediul camerelor video montate pe strada Marchian, un grup de 8 tineri care se manifesta zgomotos, deranjând ordinea și liniștea publică.
Aceștia se urcau cu picioarele pe mașinile parcate în zonă, smulgeau florile din ghivecele stradale și le aruncau pe jos. Imediat, polițiștii locali din Dispecerat au informat patrula mobilă de ordine publică și au dispus măsuri de intervenție.
Cei 8 tineri (6 băieți și 2 fete) cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, unii cu domiciliul în municipiul Botoșani alții în comuna Curtești, au fost legitimați și sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 250-300 lei fiecare.