Sărbători la Botoşani : Înjunghiat în timp ce vorbea la telefon

 

În prima seară de Crăciun Secția de Poliție 1 Botoșani a fost sesizată prin 112 că pe drumul public din satul Șoldănești, comuna Blândești, un tânăr a fost înjunghiat de un consătean.
barbat injunghiat la Soldanesti Botosani

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că Răzvan L.,  de 20 ani, a mers în jurul orei 21:00 la un bar din sat, unde a consumat băuturi alcoolice, iar două ore mai târziu a ieșit pe drumul public pentru a pleca acasă și s-a oprit pentru a vorbi la telefon. În acest timp trei tineri cu vârste de 19, 19 şi 20 de ani l-au agresat, unul dintre aceştia, Marian T., folosind şi un cuțit pe care îl avea asupra sa. Astăzi victima urmează a fi examinată medico-legal, iar în funcție de rezultat se va propune soluție procedurală. În cauză se continua cercetări față de cei trei tineri pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice, iar față de Marian T. şi pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept, a cuțitului în locuri publice.
CITEŞTE ŞI:
 Scandal cu focuri de armă într-o discotecă