Sărbătoare la „fraţii mici” cu prefect, primar, procurori şi militari: FOTO&VIDEO

 

Ziua Jandarmeriei Române serbată anual pe data de 3 aprilie a fost marcată şi la Botoşani la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi când a fost organizată şi „Ziua Porţilor Deschise” cu puzderie de elevi, oficialităţi, militari sau simpli cetăţeni. Jandarmii şi-au scos la iveală „artileria grea” pentru a putea fi admirată de publicul larg care numai în astfel de ocazii poate lua contact cu tehnica utilizată de forţele de ordine.

Reprezentanţii IJJ s-au adunat în sala de şedinţe unde, după intonarea Imnului Naţional al României s-au dat citire la cuvântările de felicitare adresate de oficialii de la Bucureşti, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria jandarmilor căzuţi la datorie sau s-au împărţit diplome de participare invitaţilor care au răspuns pozitiv chemării.

Evenimentul a fost deschis de prefectul Costică Macaleţi după care rând pe rând, toţi cei prezenţi, poliţişti, jandarmi, procurori, militari sau şefi ai unor instituţii au adresat sau nu câteva cuvinte de felicitare. „Dragi colegi, La Mulţi Ani, vreau să vă spun că apreciez ceea ce dv. faceţi, interveniţi în situaţii dificile, în situaţii de urgenţă şi apreciez ceea ce faceţi dv. cu mare sinceritate”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

Sunt absolut onorat să particip la aniversarea dv., vreau să vă spun că prin natura activităţii cel mai mult interacţionez cu instituţia dv., am tot respectul şi pentru celelalte instituţii care apărăvalorile statului dar cu Jandarmeria am avut ocazia să colaborez în ultima vreme şi cred că vom avea şi de acum încolo şi am cunoscut îndeaproape profesionalismul acestor oameni, modestia, discreţia, eficienţa şi pentru toate astea vreau să vă felicit şi să vă urez succes”, a spus şi primarul Ovidiu Portariuc.

Am constatat că aţi intervenit în situaţii de urgenţă, în situaţii critice, aţi salvat vieţi, ceea ce reprezintă o mare realizare şi de aceea în fiecare zi trebuie să vă mulţumim pentru eforturile depuse, vreau să vă urez multă sănătate atât dv. cât şi familiilor dv.”, a spus Mihaela Mihai, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Mă bucur că sunt la sărbătoare fraţilor mai mici, suntem parteneri la acţiunile pe care le desfăşurăm împreună, vreau să vă urez La Mulţi Ani şi nu uitaţi că pentru mine sunteţi cei mai buni”, a spus şi Cristian Cucoreanu, şeful IPJ Botoşani.

"Mă bucur să vă văd îmbrăcaţi atât de frumos, pe teren ne întâlnim numai îmbrăcaţi în uniformă de intervenţie, vă admir, vă apreciez şi la această sărbătoare de suflet, e bine să spunem pe nume lucrurilor, să fac ca dl. inspector şef de la Poliţie să fac anumite grade de comparaţie cu fraţii mai mici, sunteţi colegi, cu aceeaşi soartă şi aceleaşi privaţiuni, vă transmit salutul colegilor militari de la ISU, să vă bucuraţi de sănătate şi împlinire şi împreună să ne bucurăm de respectul concetăţenilor noştri", a declarat şi col. Radu Anton, şeful ISU.
CITEŞTE:
 FAZA ZILEI: Noul şef al IŞJ discurs la Ziua Jandarmeriei: Cine-i ăsta?
[[galerie-foto]]