Sărbătoare la Dângeni: Rotundu jr. cu papion, senatoarea cu discurs - FOTOGALERIE

 

Pentru două zile Dângeniul este în sărbătoare. Aici se desfăşoară Zilele Comunei, manifestare menită să prezinte proiectele de promovare a localităţii, de evidenţiere a potenţialului economic, turistic şi cultural al aşezării. În prima zi a acţiunilor organizate de Primărie şi Consiliul Local au fost prezenţi prefectul Costică Macaleţi şi senatorul Doina Federovici, însoţită de consilierii săi, Dana Lozneanu şi Dan Deleanu.
Zilele Comunei Dangeni
Chiar dacă Dângeni nu face parte din colegiul său, parlamentara a ţinut să transmită un mesaj de suflet şi de susţinere locuitorilor acestor meleaguri.
“Am o apreciere deosebită faţă de eforturile dvs. de resuscitare a aspectelor socio-culturale şi economice pentru această zonă. Mă leagă de aceste meleaguri prietenia cu foştii mei dragi colaboratori, cu cetăţenii atât de calzi sufleteşte şi de primitori. Îmi doresc ca aceste manifestări, aflate la a doua ediţie, să continue şi să evolueze în anii următori, iar familia cetăţenilor de onoare pe care îi are comuna Dângeni să se mărească cu alţi fii merituoşi ai plaiurilor dânginene”, afirmat senatorul Doina Federovici.
În cadrul şedinţei solemne de Consiliu Local, la care primarul Cătălin Rotundu, iniţiatorul Zilelor Comunei, s-a afişat cu papion alb, s-au acordat două titluri de
“cetăţean de onoare”: profesorului universitar doctor Octavian Groza de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii “AI Cuza” Iaşi şi actorului, regizorului şi scenografului Constantin Adam de la Teatrul Mihai Eminescu Botoşani. Cu ocazia primirii titlurilor vei doi şi-au lansat ultimele apariţii editoriale. De asemenea, în semn de respect faţă de vârstnicii localităţii, autorităţile locale au felicitat şi premiat 10 cupluri care au aniversat 50 de ani de la căsătorie.
Tot astăzi, de Zilele Comunei Dângeni, a concertat Orchestra Populară Rapsozii Botoşanilor, urmând ca duminică să urce pe scenă Ciro de Luca şi Vunk.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 „Împăratul” prin „împărăţie” cu directoare şi fermieri : Eu de la cineva tre’ să iau. Dacă numai să vă dau, de unde iau? – VIDEO & GALERIE FOTO