Invitați bucureșteni sau botoșăneni, care de care mai scorțoși, șifonați sau ... sifonați, au sau nu de spus câte ceva, vor poza în discipoli pătrunși și înțepați până în măduva oaselor de spiritul eminescian și vor cuvânta cu patos în sălile de conferințe sau în separeurile acestora. Că Eminescu trebuie să ne fie mereu în cuget și-n simțiri și nu numai de 15 ianuarie sau de 15 iunie, e o  problemă a cărei rezolvare se pare că are termenul de finalizare la noi la români, la fel ca șoseaua Botoșani – Târgu Frumos sau ca autostrăzile ce ne vor brăzda patria de-a lungul și de-a latul într-un viitor cosmic!

Revenind la cultură, trebuie să recunoaștem că noi, botoșănenii stăm bine-bine la capitolul resurse. Avem scriitori captivanți, pictori talentați, sculptori cu har, muzicieni sensibili. Din păcate, ”resursa umană” (ca să folosesc un termen tehnic!) nu este îndeajuns pentru a ne putea numi cu adevărat oraș sau județ cultural al României. Și asta pentru că, aproape în totalitate, oamenii de cultură, artiștii botoșăneni, își promovează operele ori prin eforturi proprii ori prin mecenatul unor oameni de afaceri.

Trecând în alte zone artistice, constatăm cu și mai multă mâhnire neimplicarea factorilor decizionali în desăvârșirea actului artistic. E vorba de teatru și cinema. Despre teatru s-au scris mii de rânduri dar în zadar. Prin zeci sau chiar sute de declarații politice cei doi primari și consiliile locale au aruncat vina unii pe alții de parcă Teatrul M. Eminescu ar fi fost un afiș electoral pe care fiecare din cele două părți voia să și-l folosească în campania electorală.

În cazul Cinematografului Unirea, nici aici lucrurile nu stau pe roze și tocmai de aceea nu cred să existe vreun botoșănean care să-și dorească să vadă în buricul târgului un (alt) mall și nu cinematograful nostru cel de toate serile. Nemodernizat, neîncălzit cum trebuie și neadaptat la noile cerințe, casa filmului este mai nou bântuită de liberali care își desfășoară acolo ședințele. Consider că acest aspect ar putea fi argumentul unei renovări a clădirii, că până la alți proprietari, noi botoșănenii locuim sau vom locui câteva ore pe zi acolo.

În ceea ce privește calea de propagare a culturii către oamenii cetății, este clar că astăzi, presa și în special  televiziunile sunt pe post de autostrăzi întrucât librăriile, bibliotecile, muzeele etc au devenit cărări înfundate pentru mulți. Dar și aici managementul e în suferință. Cele două posturi principale de televiziune schimbându-și acționarii precum Jiji antrenorii, nu reușesc să capteze interesul botoșănenilor care, sunt sigur, i-ar lăsa baltă pe Simona Gherghe, Măruță, Capatos și cocalarii sau pițipoancele lor și ar privi la realitățile locale dacă acestea ar fi prezentate cu profesionalism. Iar profesionalismul nu înseamnă altceva în cazul de față decât calitate, imparțialitate, actualitate, necesitate, diversitate.

Noaptea polară Inculturii trebuie să înceteze! A ajuns mult prea sus!

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: