Este ceva foarte firesc pentru o societate în care, promovarea nonvalorilor a dat atâta curaj românașilor încât oricare dintre ei consideră aburcarea pe o funcție înaltă ca pe un drept natural și legitim.

”Dacă prostul de X a ajuns pe postul de director de instituție, secretar de stat, parlamentar, ministru sau te miri pe ce alt post de demnitate publică, eu de ce nu aș putea?” Acesta este ”to be or not to be”-ul multor nepregătiți, neșcoliți, grobieni, troglodiți, tupeiști și lista ar mai putea continua vreo două-trei pagini!

Înainte de 1989, școala și bunul simț erau stănoagele care barau calea proștilor și nesimțiților către funcțiile înalte ale statului comunist. Stat comunist care, la începuturile formării și... deformării lui, adică în anii 50 se sprijinea, exact cum se sprijină acum statul – hai să-i zicem capitalist, deși România nu prea are nimic în comun cu respectiva orânduire! – pe categoriile alea multe de cetățeni enumerate mai sus!

Cum s-ar spune, nimic nu este nou sub soare, totul se repetă cu aceeași înverșunare cu care contemporanii noștri dragi refuză să vadă sau să accepte realitatea.

Fabricile de diplome, mai multe decât fabricile adevărate ale lui Ceaușescu, permit oricărui tupeist să îndeplinească prima condiție de cocoțare în funcții: studiile superioare.

În ceea ce privește bunul simț, acesta a fost călcat realmente în picioare de tupeism, aroganță și bineînțeles, nesimțire. Respectul față de autorități este perceput de cei pentru care nu mai țin cont de stănoaga școlii și a bunului simț, drept o dovadă de frică, umilință și supunere, ceea ce contravine total convingerilor și concepțiilor lor despre lume și viață.

În atari condiții, să nu vă mire faptul că mâine-poimâine vor fi mulți tupeiști care vor considera normal să solicite onoruri militare atunci când le moare motanul sau să li se rezerve un loc de parcare la etajul I de la Romarta, lângă raionul de șlapi! Că deh! Valoarea mea, valoarea mea!

Disoluția valorilor, prostituția intelectuală și manelismul instituțional sunt fără îndoială cauzele care au condus la niște așa efecte demne de ”Cascadorii râsului și plânsului”, împreună.

Întâmplarea descrisă mai sus mi-a adus aminte de bancul ăla în care americanul și rusul, se lăudau românului cât sunt ei de viteji și de clonțoși față de președinții țărilor lor. Americanul spunea că el dacă vrea, îl scuipă pe Trump, iar rusul că urinează când vrea el în fața lui Putin. În momentul în care românașul s-a arătat total neîncrezător în spusele lor, americanul a mai lăsat din condiții: ”Scuip, ce-i drept, dar în batistă”. A urmat și replierea rusului: ”Eu urinez când trece Putin pe lângă mine dar...nu o scot din pantaloni!”

”La voi cum e?” ”Sărăcie!” – a răspuns românul. ”Nu avem nici batiste și nici pantaloni...”

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL