Sănătate cu buget redus la un sfert, la Mavromati

 

Bugetul alocat de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), pentru Spitalul Judeţean „Mavromati” pentru contractarea serviciilor medicale din anul 2013 reprezintă 74% din cel al anului trecut, fapt care potrivit conducerii va crea o situaţie financiară nefavorabilă pentru unitatea spitalicească.
buget de avarie la Spitalul Judetean Botosani

De asemenea, din cauza sumelor de bani mult prea mici distribuite anul acesta către spital, conducerea unităţii a impus un plan de măsuri pentru reducerea cheltuielilor.
„Trebuie să ţinem cont de faptul că au fost majorări salariale conform OUG 19/2012, creşterea cheltuielilor de personal în raport cu veniturile din serviciile medicale realizate prin contractul cu Casa de Asigurări, apoi preluarea de la spitalele comasate a soldului de furnizori de bunuri şi servicii în valoare totală de 3.460.000, iar contractarea serviciilor medicale din anul 2013 este cu 74% din contractarea pe anul 2012”, a explicat Ioan Asaftei, directorul adjunct al Spitalului Judeţean Mavromati. 
O altă problemă creată de această situaţie financiară nefavorabilă, ar fi potrivit conducerii, la achiziţionarea de materiale sanitare, medicamente şi la neplata utilităţilor la timp, cu tot ceea ce derivă din această situaţie.
CITEŞTE ŞI:
 Şefi de secţii traşi la răspundere pentru bani cheltuiţi în plus