Salvat din fiarele maşinii strivite în accident

 

Duminică dimineaţă, la ora 03.21, în punctul de comandă al I.S.U Botoşani un botoşănean a anunţat prin Sistemul Unic de Urgenţă 112 că o persoană, victimă a unui accident rutier produs pe drumul E 58 a rămas încarcerată într-un autoturism, marca VW Sharan, care se izbise de un copac de pe marginea şoselei. Bărbatul nu putea să iasă întrucât avea picioarele prinse sub bordul maşinii.
Un echipaj al Staţiei de Intervenţie pentru Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Descarcerare (SIAMUD) din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-a deplasat la locul indicat în cel mai scurt timp posibil. Pentru scoaterea  lui Ionel V. dintre fiarele contorsionate membrii echipajului SIAMUD au deschis forţat portierele cu ajutorul depărtătorului hidraulic. Victima a fost preluată de cadrele medicale de pe ambulanţă pentru a fi transportată la spital, nu înainte de a i se acorda primul ajutor.
După salvarea victimei pompierii au acţionat şi pentru înlăturarea pericolului de incendiu fiind decuplate bornele bateriei.