Salariile si pensiile, taiate din august

 

Cei peste 100.000 de pensionari şi bugetari din Botoşani vor lua mai puţini bani începînd cu luna a opta a acestui an. Ministrul Finanţelor a declarat că măsurile de austeritate se vor aplica începând cu drepturile salariale aferente lunii iulie, astfel că plăţile diminuate vor fi efectuate în august. "În luna iunie nu sunt afectate, începe reducerea din luna iulie, care se plăteşte în august", a spus Sebastian Vlădescu, la Antena 3.

Botoşani are peste 114.000 de pensionari, care au un cîştig mediu lunar de 553 de lei. Ei vor primi în august o pensie diminuată cu 15% astfel încît pensia media va coborî astfel la 470 de lei. De asemenea, peste 5.200 de şomeri botoşăneni indemnizabili vor primi drepturile băneşti micşorate cu 15%. Şi miile de bugetari vor avea retribuţiile scăzute din aceeaşi lună.