Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale a primit în decursul zilei de vineri, 13 februarie 2010 de la Direcţia Judeţeană de Finanţe statele de plate trimise de administraţiile publice locale din judeţ, potrivit legii unice de salarizare. Potrivit conducerii AJPS, după noua grilă de salarizare, veniturile lunare ale bugetarilor din administraţiile publice locale nu nor înregistra scăderi.
„Ceea ce pot să vă spun este doar ce se întîmplă la primării, ceea ce se întîmplă în educaţie, sau MAI sau în sistemul medical nu ştiu, dar în administraţie nu vor scădea salariile şi cred că dimpotrivă în acest domeniu ar trebui să scadă salariile mult, pentru că sunt nişte sporuri extraordinar de mari, cele legale însă vor fi acordate prin sume compensatorii”, a declarat Radu Drăguş, fost director AJPS.
Statele de plată de la cele 73 de administraţii publice locale dar şi de la Consiliul Judeţean şi Consiliul Local precum şi instituţiile subordonate, vor fi analizate de patru angajaţi ai Agenţiei de Prestaţii Sociale pînă la data de 31 martie şi transmise ordonatorilor de credite.