Salariaţi din spitale instruiţi pentru deşeuri şi accidente la locul de muncă

 

Potrivit conducerii Spitalului Judeţean Mavromati astăzi, 23 iulie 2013 au avut loc la secţia din Darabani subordonată unităţii spitaliceşti două cursuri destinate personalului medical cu privire la gestionarea deşeurilor din spitale.
Pe lângă faptul că angajaţii de la secţia Darabani au primit indicaţii despre depozitarea corectă a deşeurilor care provin din unităţile spitaliceşti pentru a nu afecta sau a pune în pericol sănătatea pacienţilor, ei au mai primit şi informaţii referitoare la accidentele ce pot apărea la locul de muncă. „Astăzi la secţia Darabani a Spitalului Judeţean de Urgenţă au loc două cursuri de educaţie medicală continuă cu personalul medico sanitar privind gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală şi al doilea curs este de management, expunerea şi prevenirea accidentelor profesionale”, a declarat Ioan Asaftei, directorul adjunct al Spitalului Judeţean Botoşani. De asemenea, acesta a mai precizat că în această săptămână va participa la aceste cursuri şi personalul sanitar din cadrul Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie Botoşani, subordonată Spitalului Judeţean Mavromati.
CITEŞTE:
 Zeci de angajaţi ai Spitalului Darabani rămaşi pe drumur