Salariata model de la Permise, dată afară în urmă cu câțiva ani, are un salariu de rușine

Botoșăneanca de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) a afișat o atitudine de modestie laudativă la momentul în care a fost premiată de prefect.

 

Încă de la început, Gabriela Carmen Magdalena a subliniat că premiul îl ridică nu în nume propriu, ci pentru toți colegii cu care lucrează la Serviciul de Permise.

 

Pentru că în opinia ei, meritele publice ar trebui să le fie aduse tuturor.

 

Gabriela Carmen Magdalena lucrează la Serviciul de Permise din anul 2006, cu o pauză în guvernarea Emil Boc, atunci când s-au operat indisponibilizări în instituțiile prefectului. Ea a fost singura care a trebuit să plece acasă.

 

A contestat decizia și înstanță și a revenit pe post.

 

Și bine a făcut.

 

”E destul de greu să lucrezi cu publicul, în ziua de astăzi tineretul ori izbește cu pumnul în masă, ori este ironic cu cel de la ghișeu, ori încearcă să dea mită, fără să știe că și lui își face un rău dar și nouă celor care suntem la ghișeu, că în momentul în care te întreabă procurorul: vrei protecție?, abia atunci realizezi că au fost și ești într-un pericol, mai mare sau mai mic”,
Gabriela Carmen Magdalena, salariată SPCRPCIV

 

Doamna a povestit și cum a trăit momentul în care i s-a oferit mita de 200 de euro.

 

”Te sperii în momentul în care întrebi: și dacă îi dădeam dosarul înapoi, ce se întâmpla cu mine? – Păi, luai de la 3 luni la 1 an de zile cu suspendare pentru omisia raportării infracțiunii. Deci ori așa, ori așa tot ieșeam rău, deci trebuie practic nu să ai curaj ci să fii corect”,
Gabriela Carmen Magdalena, salariată SPCRPCIV

 

Și a continuat prin a spune că: ”Dacă ar fi să fim premiați, toți colegii mei, în fiecare săptămână”.

 

Nu în ultimul rând, doamna care este analist programator, dar care însă desfășoară și alte activități neremunerate din cauza deficitului de personal i-a mulțumit în mod deosebit prefectului.

 

„Nu știu cum să-i mulțumesc dlui prefect pentru că este pentru prima dată când ni se întâmplă așa ceva, să fim recompensați. Eu această recompensă o să o arăt și la colegi, pentru că practic toți o merităm de la Serviciu, inclusiv șeful. Sunt multe lucruri pe care unii nu le înțeleg, că avem limite, sunt lucruri care nu pot fi făcute fizic, stăm peste program, venim sâmbătă și duminică și lucrăm, fizic nu poți face mai mult”,
Gabriela Carmen Magdalena, salariată SPCRPCIV

 

Dan Nechifor a promis că, atât cât mai este prefect va întreprinde demersuri pentru ca astfel de persoane care dau dovadă de corectitudine să fie remunerate din punct de vedere financiar.

 

Aproape 1.300 de lei este salariul Gabrielei Carmen Magdalena.