Angajata de la Permise care a refuzat mita, emoționată în fața prefectului : GALERIE FOTO

Gabriela Carmen Magdalena, salariata de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), aflată în subordinea Instituției Prefectului, a fost premiată astăzi de Dan Nechifor.

 

Așa cum a anunțat, prefectul a invitat-o pe botoșăneanca ce a dat dovadă de corectitudine și a refuzat o mită de 200 de euro de la o tânără care dorea să fie programată mai repede la proba practică pentru obținerea permisului de conducere.

 

Gabriela Carmen Magdalena a primit o plachetă, un buchet de flori și o șampanie de la prefect dar și felicitări pentru modul în care a reacționat.

 

”Cel puțin simbolic să o premiem pentru tot ceea ce a făcut și face în cadrul Serviciului și în primul rând pentru curajul și onestitatea de care a dat dovadă în momentul în care a refuzat banii primiți de la respectiva persoană. Sunteți un exemplu și pentru mine și pentru colegii dv.”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani

 

De față la acest moment festiv a fost și șeful Serviciului de Permise, Dănuț Ciubotaru care a subliniat că asemenea doamnei Gabriela mai sunt și alți salariați în unitate.

 

”Felicitări, vreau să vă spun că la nivelul Serviciului în ultimii ani este a treia situație de acest gen, le mulțumesc la toți colegii că își fac datoria”,
Dănuț Ciubotaru, șeful Serviciului de Permise

 

Mai de apreciat este comportamentul funcționarei în condițiile în care volumul de muncă la această instituție este unul imens.

 

”Trebuie să țineți cont că există o presiune enormă pe umerii acelor funcționari, dar asta este riscul meseriei de funcționar public, trebuie să fim tot timpul cu zâmbetul pe buze”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani

 

Prefectul a arătat că a revenit cu solicitarea către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru suplimentarea posturilor de la Serviciul de Permise însă că deocamdată nu a primit nici un răspuns.

 

”Am solicitat ocuparea din sursă externă. Am avut foarte multe solicitări de transfer de la IPJ, pompieri sau jandarmi dar nu li s-a aprobat cererile, pentru că și în aceste instituții există deficit de personal. La noi, un om preia în jur de 70 – 80 de persoane pe zi, vă dați seama care este volumul de muncă”
Dănuț Ciubotaru, șeful Serviciului de Permise

 

Patru posturi mai sunt necesare la această structură pentru a se onora toate solicitările venite din partea cetățenilor într-un mod mai eficient.