Sală de jocuri de noroc din municipiu ÎNCHISĂ de jandarmi în urma unui control

Jandarmii au aplicat de asemenea și o amendă de 2.000 de lei.

 

Sâmbăta după-amiază,  o societate comercială din domeniul jocurilor de noroc, cu punct de lucru în municipiul Botoșani, a fost sancționată contravențional de jandarmi atât pentru faptul că angajații nu efectuau triajul anti epidemiologic la intrarea în sala de jocuri, cât și pentru depășirea limitei de 50% din capacitate.

 

Pe lângă amenda de 2.000 de lei, jandarmii au aplicat și sancțiunea complementară a închiderii temporare a punctului de lucru, pe o durată de 15 zile, din cauză că societatea a mai fost sancționată pentru aceleași nereguli, cu doar o zi înainte.

 

Conform prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în cazul repetării contravenției într-un interval de 15 zile, agentul constatator, pe lângă sancțiunea principală cu amendă cuprinsă între 1.000 și .5000 de lei, dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o perioadă de 15 zile, a sediului în care se desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor legale, impuse de autoritățile competente pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu COVID-19.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store