Mesajul care s-a dorit a fi fost transmis la finalul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2019 ar fi trebuit să fie unul cu mult mai puternic.
Cel puțin, din punctul de vedere al prezenței.
Organizatorii au estimat o participare de peste 1.000 de oameni la evenimentul menit să atragă cât mai multe voturi pentru continuitatea președintelui în exercițiu. Cele -4 grade înregistrate în municipiul reședință de județ a înjumătățit alaiul politic.
Cu puțin timp înainte de ora 15:00, unii au avut cel puțin decența să sune și să-și scuze absența cauzată de frigul care ajungea rapid la oase. 22 noiembrie s-a resimțit ca o veritabilă zi de iarnă, iar liberalii au înfruntat-o cu geci groase, mănuși, căciuli și respirații adânci în piept.
Odată cu învestirea Guvernului Orban s-au reactivat și foștii directori de deconcentrate care au „hibernat” în precedenta. Au redevenit liberali în mod deschis oameni care în guvernarea PSD se declarau apolitici.
Unele voci susțin că unii dintre ei deja se văd directori în instituțiile în care lucrează și au început să se comporte ca atare.
Printre șefii prezenți la marș s-au regăsit și liberali care au rezistat pe funcții, pe perioada cât social democrații s-au aflat la putere.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: