Sabie medievală găsită la Stâncești: Sperăm să fie o descoperire epocală

Arma a fost pusă la dispoziţia autorităţilor, urmând a fi expertizată pentru se vedea dacă are valoare istorică.

 

O spadă despre care există indicii că ar data din secolul al XVI-lea a fost descoperită pe raza localităţii Stânceşti din judeţul Botoşani.

 

Potrivit directorului Direcţiei pentru Cultură Botoşani, Dănuţ Huţu, citat de Agerpres, descoperirea ar fi fost făcută cu un detector de metale de către o persoană fizică ce deţinea autorizaţie în acest sens.

 

"După toate aparenţele, este vorba de descoperire întâmplătoare. Este vorba de o spadă medievală, care a fost predată Direcţiei pentru Cultură, iar noi am transmis-o Muzeului Judeţean pentru a fi expertizată. După ce va fi expertizată, vom şti cu exactitate care este valoarea ei istorică. Noi sperăm să fie o descoperire epocală, care este importantă pentru cunoaşterea trecutului judeţului nostru",

Dănuț Huţu, directorul Direcţiei pentru Cultură Botoşani

 

Spada de două mâini seamănă cu una descoperită în judeţul Suceava, despre care s-a stabilit că datează din secolul al XVI-lea, mai scrie sursa citată.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store