Provenea dintr-o familie cu șase copii. Părinții și trei copii au intrat în viața monahală.
Părintele arhimandrit Antonie Brehuescu, starețul Mănăstirii Piatra Tăieturii de la Panaci, a trecut la cele veșnice sâmbătă, 24 octombrie 2020. Pe crucea pe care și-a pregătit-o pentru mormântul său, a scris acest cuvânt inspirat de la Sfântul Antonie cel Mare: „Viața și veșnicia mea au depins de ceilalți. Căci, dacă l-am câștigat pe fratele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu”.
”Deși a viețuit într-un loc aspru, a rămas cu inima deschisă, iar viața de ascultare și-a întemeiat-o pe acest cuvânt: Fără ispite și fără încercări nu ajunge nimeni în Rai”, se arată într-o informare de pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
A venit într-o creastă de munte cu rânduiala învățată la mănăstirea de metanie, să zidească în cele văzute și în cele nevăzute. Dintre cele văzute, martore sunt biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului, paraclisul cu hramul Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, troița Sfântul Antonie cel Mare, peștera Sfânta Cruce, un arhondaric și celelalte clădiri ale mănăstirii, toate frumoase și îngrijite.
În sursa citată se mai precizează, printre altele, că „despre cele nevăzute, mărturie pot da credincioșii care au găsit în acest locaș aflat la cota 1700 o poartă către Împărăția cerurilor” și în mod special referirea este pentru clericii și credincioșii români și grupurile de copii din nordul Bucovinei – regiunea Cernăuți, față de care Părintele Antonie a fost părinte și gazdă mult-iubită când au venit de hram, cu colinda la Crăciun și în zilele altor praznice împărătești.
„De pe o creastă din împărăția munților, unde L-a slujit pe Dumnezeu și i-a slujit pe credincioși cu dragoste și râvnă, smeritul părinte a trecut la înălțimile spre care a privit o viață întreagă – cele ale Împărăției cerurilor”, se mai menționează în informarea postată pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Părintele arhimandrit Antonie s-a născut pe 9 august 1962 în comuna Coșula, județul Botoșani, fiind unul dintre cei șase copii ai familiei Gheorghe și Maria Brehuescu. Din această familie, părinții și trei copii au intrat în viața monahală. La vârsta de 18 ani, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, pe 2 februarie 1980, și-a îndreptat sufletul și pașii către Mănăstirea Sihăstria Neamț. Aici, în obștea care îl avea ca părinte duhovnicesc pe părintele arhimandrit Cleopa Ilie, a fost călugărit în 17 ianuarie 1986.
Dumnezeu l-a ales ca, după căderea regimului comunist, să fie cel care să refacă o mănăstire nu doar închisă, ci și demolată în timpul comunismului – Piatra Tăieturii, Suceava. Aceasta a fost înființată în 1933 de ieromonahul Iosif Achirilei, având hramul Nașterea Maicii Domnului, și a fost sfințită în același an de Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei la data de 8 septembrie.
Regimul comunist a desființat-o, prin decretul 410/1959, iar în 1962 a fost demolată. Asta în condițiile în care în toamna anului 1945 ieromonahul Iosif Achirilei a fost omorât în împrejurări nedeslușite iar până în 1959 viața monahală a continuat sub oblăduirea a doi stareți: Matei Bordoș până în 1956 și Doroftei Cocoș până în 1959.
La 1 iunie 1990, Înalt Prea Sfințitul Pimen a dispus reînființarea mănăstirii, iar în 10 noiembrie 1991 a fost numit stareț și purtător de grijă la rezidirea ei pe părintele Antonie Brehuescu. Biserica mănăstirii Piatra Tăieturii a fost rezidită pe locul vechii biserici a lăcașului monahal ctitorit de ieromonahul Iosif Achirilei, însă mănăstirii i s-a adăugat un paraclis, așa cum am mai spus mai sus, cu hramul marelui Prooroc Ilie Tesviteanul, scrie obiectivdesuceava.ro.
De asemenea, stânca din vârful muntelui Piatra Tăieturii a fost încorporată în mănăstire, inclusiv peștera care există la baza stâncii și care a fost pictată având hramul Sf. Antonie cel Mare. Troița care este în poarta de jos a Mănăstirii poartă, de asemenea, hramul Sf. Antonie cel Mare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: