S-a prelungit termenul la depunerea dosarelor pentru bursele în memoria profesorului Manolache

Tinerii din Botoșani care nu au reușit să se înscrie pentru bursa școlară oferită de Clubul Rotary în memoria profesorului Constatin Manolache mai au ocazia de a-și depune dosarul până pe data de 1 octombrie 2014. Conducerea clubului oferă trei burse școlare pentru sprijinirea tinerilor care vor fi selectați.

 

Pentru sprijinirea elevilor cu performante, Clubul Rotary Botosani prin proiectul “Ajuta un copil sa invete – Bursa scolara “Profesor Doctor Constantin Manolache“ va acorda pentru anul scolar 2014-2015 trei burse, una din ele fiind finantata cu ajutorul “Fundatiei Tati”. Valoare unei burse este de 6.000,00 lei/an si se va acorda conform Regulamentului, in baza unui concurs de dosare, urmărind identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, în ideea creării unei premise în lansarea acestora spre studii superioare.
Este considerat eligibil pentru a aplica la bursa scolara Rotary orice elev care urmeaza cursurile la invatamantul de zi in unitatile de invatamant din Municipiul Botosani si care:
- este elev în clasele IX – XI intr-o unitate de invatamant din Municipiul Botosani si are domiciliul în judetul Botosani,
- s-a remarcat la olimpiada - faza nationala si s-a clasat in primele 20 de locuri .
- are media generala a anului de studiu anterior peste 9,00.
- veniturile familiei sa nu depaseasca 1.500 lei (valoare neta ce se va dovedi prin documente).
- nu beneficiaza de alte burse cu surse din mediul privat.
[[banner]]
Perioada de primire a dosarelor de candidatura a fost prelungita pana la data de 1 octombrie 2014 (termenul initial a fost de 8 septembrie) : catre Clubul Rotary Botosani la adresa  Botosani, str.Postei nr. 6 , receptie Hotel Europa – Botosani.
Atribuirea burselor de studiu se va face in urma unui proces de evaluare a candidatilor inscrisi, lista bursierilor castigatori urmand a fi publicata in luna octombrie 2014.
Regulamentul programului, criteriile de eligibilitate si continutul dosarului de candidatura pot fi accesate pe pagina de facebook a clubului. 
CITEȘTE:
 Bursă şcolară de 6.000 de lei în memoria profesorului Manolache