S-a dus la curve și a fost reclamat la Poliție: VEZI ce a pățit un botoșănean

Femeile de moravuri uşoare care-şi duc veacul prin apropierea Dorohoiului încep să fie afectate de criza financiară şi pentru a face rost de câțiva bani, ajung să-şi reclame clienţii pe care-i acuză de viol.

 

Femeia a mai avut încă 20 de clienţi

Potrivit Opinia de Dorohoi , de acest lucru s-au convins poliţiştii dorohoieni după ce o femeie de 25 de ani şi-a reclamat clientul care a plătit doar 20 de lei pentru serviciile prestate însă, spre nemulţumirea femeiii, deşi a plătit puţin, a devenit „pretenţios” şi a cerut servicii de calitate. Ba mai mult presupusul viol avea şi autorul, tânăra declarând în scris numele, vârsta acestuia şi locul unde ar fi avut loc fapta. Cazul părea cât se poate de serios întrucât femeia a precizat că a fost ameninţată de violator care i-a spus că-i răpeşte copii dacă nu se supune ordinelor lui. Lucrurile s-au schimbat însă după primele verificări când anchetatorii şi-au dat seama că presupusul viol nu poate fi probat datorită timpului scurs de la săvărşirea faptei, a faptului că în ultima săptămână femeia a mai avut încă 20 de clienţi dar mai ales pentru că bărbatul acuzat a mai întreţinut înainte şi alte trei raporturi sexuale cu aceasta, raporturi care nu au fost categorisite de femeie drept abuzuri.
 „Am înregistrat plângerea şi am demarat verificări. Victima va fi examinată şi de Medicina Legală însă este foarte puţin probabil ca medicii legişti să poată proba un presupus act sexual oral mai ales că femeia a mai avut raporturi cu mai multe persoane”, a declarat unul dintre anchetatori.

Mai multe eleve au reclamat că au fost victimele unor infracţiuni de viol

Cel mai probabil femeia va fi sancţionată contravenţional pentru alertarea nejustificat a organelor judiciare, asta după ce poliţiştii se vor convinge că într-adevăr aceasta nu a fost victima unor abuzuri sexuale. În timpul verificărilor anchetatorii au mai aflat că femeia a acceptat să fie partenera mai multor bărbaţi, unii plătind pentru serviciile prestate o cafea, alimente, băutură şi ţigări. Cazul nu este singular. Potrivit statisticilor în ultima vreme mai multe eleve au reclamat că au fost victima unor infracţiuni de viol doar pentru a ascunde părinţilor faptul că au acceptat de bună voie să întreţină raporturi sexuale. Recordul îl deţine o elevă dintr-o comună din vecinătatea Dorohoiului care a reclamat că în decurs de o zi a fost violată de patru tineri. În realitate aceasta şi-a racolat partenerii pe care în timpul orgiilor îi chiar învăţa cum să procedeze şi avea diverse preferinţe. În topul celor care reclamă astfel de infracţiuni mai sunt şi soţiile infidele ai căror soţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Puse în faţa adevărului acestea încept să-şi reclame amanţii în încercarea lor de a obţine clemenţa soţilor încornoraţi.
CITEȘTE:
 Un interlop de pe lista Most Wanted te cutremură cu povestea sa : Imperiu ”înfloritor” al prostituției & tinere sărace