Nu au rămas indiferenți la soarta refugiaților nici rușii lipoveni din Botoșani.
Comunitatea Rușilor Lipoveni a luat act cu adâncă îngrijorare de evenimentele violente declanșate în țara vecină și, cu profundă întristare, își manifestă deplina solidaritate cu oamenii care azi sunt supuși unor suferințe cumplite.
Iar membrii Comunității Rușilor Lipoveni din Botoșani au trecut imediat la fapte. Sediul comunității din municipiu a fost adaptat nevoilor refugiaților, aceștia beneficiind nu doar de cazare, ci și de sprijin în legătură cu documentele.
”Noi le asigurăm și masa. Au nevoie să se odihnească un pic mai mult, pentru că sunt frânți. Sunt plecați de trei zile din Kiev, au ajuns la Botoșani, s-au cazat. Vom vedea dacă mai au nevoie și de altele. La sediul comunității noastre avem șase locuri de cazare, pe care le-am pus la dispoziția autorităților chiar din prima zi în care au început să sosească refugiați”,
Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Botoșani
Membrii comunității se implică cu toate resursele aflat la dispoziție.
”Ne implicăm sub toate aspectele, inclusiv să îi punem în legătură cu membri ai comunității ucrainene din Botoșani pentru documente. Din ce am observat până acum, ei vin, se odihnesc, stabilesc planul pentru a doua zi, pleacă mai departe. Grupul nostru, de asemenea, pleacă spre Madrid. Este un efort pe care etnicii noștri îl fac din toate punctele de vedere”,
Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Botoșani
Un mesaj extrem de emoționant a venit imediat după declanșarea războiului din Ucraina, din partea unei membre a comunității rușilor lipoveni:
”Dragă comunitate, în aceste zile înfiorătoare cred că e timpul să vă amintiți de acele timpuri în care strămoșii voștri au fost prigoniți, arși de vii, hăituiți și obligați să fugă din Rusia. Atunci luau cu ei credință nezdruncinată. Unde au poposit cei mai mulți? În Ucraina. Și au găsit un refugiu pentru siguranța familiilor lor. Apoi în România”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: