Ruina transformată-n clădire de lux: FOTOGALERIE cu casa veche de 115 ani

Clădirea construită în jurul anilor 1900, care a fost pe rând azil de bătrâni, stabilament spitalicesc, apoi leagăn de copii și loc de îngrijire a distoficilor, începe să își recapete strălucirea de altădată.

 

Casa Sofian din municipiul Botoșani se află sub lucrări de reconsolidare încă din noiembrie 2011, dar lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. Au fost reluate ulterior și se află în plină desfășurare și la data redactării acestui articol, dar constructorii suceveni care au preluat contractul au avut bătăi de cap cu îndepărtarea ciupercii care amenința să pătrundă în profunzimea pereților.

Potrivit șefului de șantier al firmei SC Restaco SR, lucrările de reconsolidare merg potrivit planului. Concret, „am început cu pardoseala de la demisol, apoi separația pe verticală, planșeu peste demisol, grinzile, asta începând din iarnă, apoi hidroizolația la nivelul pardoselii, apoi BCA-ul care este pe deasupra ca strat termic, izolant la nivelul pardoselilor, proiectantul a avut în vedere să o izoleze cât mai bine”, a declarat Petrică Bostan, șeful de șantier.

De altfel, pentru îndepărtarea ciupercii parazite care s-a agățat până nu demult de zidurile clădirii, în special la zona din demisol – unde sunt proiectate acum încăperi pentru diferite activități artistice –, a fost nevoie de o sumă considerabilă de bani și de achiziționarea unei substanțe din Ungaria, pentru ca aceasta să fie eradicată în totalitate.

În proporție de 70%, clădirea este pusă la punct, iar termenul de finalizare presupune ca aceasta să fie redeschisă la începutul toamnei.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:36890:FOTOREPORTAJ Casa în care a dirijat Enescu începe să prindă contur: Îi vom reda grandoarea de altădată - GALERIE FOTO & VIDEO ]]

[[galerie-foto]]