Asta face în aceste momente Guvernul Cîțu, care le-a transmis deja administrațiilor locale din toată țara să sisteze investițiile în școli, grădinițe, dispensare, rețele de apă-canal și drumuri, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Cu alte cuvinte, sunt SISTATE cele mai urgente din zonele cele mai defavorizate, pe care le așteaptă românii care trăiesc dincolo de birourile de lux de la Palatul Victoria.
Ipocrizie, incompetență și lipsă de interes pentru România reală.
Guvernul Cîțu anunță creștere economică record, dar a ajuns la fundul sacului, la jumătatea anului, când vine vorba despre nevoile românilor simpli, adică îmbunătățirea condițiilor de viață.
E clar încă o dată: pentru Guvernul PNL – USRPLUS, creșterea economică, dacă există, trebuie să o simtă „băieții deștepți”, și în primul rând cei care fac miliarde de euro împrumutând România la cel mai mare cost din Uniunea Europeană.
În lipsa fondurilor europene, care au fost epuizate pentru aceste nevoi, singura salvare pentru a continua aceste proiecte este PNDL. Stoparea PNDL e mesajul cinic din partea Guvernului Cîțu pentru românii din România reală: NU NE PASĂ DE VOI!
Sunt copii care merg kilometri pe drumuri pline de noroaie, pentru că microbuzele școlare nu pot avea acces din cauza nivelului de degradare, iar Guvernul PNL – USRPLUS nu are nicio tresărire în a-și bate joc de ei. Sunt copii care învață în grădinițe sau școli fără autorizații sanitare sau de securitate la incendiu, iar Guvernul PNL – USRPLUS le transmite că viața lor nu contează.
România reală are nevoie de școli, de grădinițe, de rețele de apă și canalizare, are nevoie de ambulanțe care să nu mai rămână împotmolite în drumuri de pământ.
Într-o lună perfectă pentru a accelera viteza de execuție a tuturor obiectivelor începute, Guvernul Cîțu le transmite autorităților locale nu o invitație de a grăbi realizarea acestora și de a gândi proiecte noi, ci opțiunea de a le sista pe cele aflate în plin șantier.
De ce? Pentru că Guvernul Cîțu nu are grijă de România noastră, ci de România „băieților deștepți”.
Nu, România nu a rămas fără bani. România are fonduri suficiente, dar împrumuturile de miliarde de euro sunt folosite pentru tunurile ascunse în spatele pandemiei.
Roxana Florentina Turcanu, presedinte ALDE Botosani
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL