Romgaz a vândut gaze la preț reglementat către o companie din Botoșani care nu se află pe lista ANRE cu consumatori eligibili

Reprezentanții Modern Calor spun că la mijloc este o interpretare eronată.

 

Romgaz a semnat, în ultimele zile, două contracte de vânzare a gazelor la preț reglementat de 68 de lei/MWh, în valoare de 9 miloane de lei, respectiv 21,65 milioane de lei, pentru iarna viitoare, cu Modern Calor SA, care alimentează municipiul Botoșani și cu S.C. Termo Calor Confort S.A., companie din Pitești.

 

Potrivit Profit.ro, este interesant că cele două companii, din Botoșani și Pitești și, implicit, nici cantitățile contractate, nu figurează pe lista de consumatori non-casnici aprobată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

 

Pe lista ANRE figurează 18 companii (dintre care două sunt chiar Romgaz și OMV Petrom), însă potrivit unui raport al aceleiași instituții în România există nu mai puțin de 49 de servicii publice alimentate cu energie termică în sistem centralizat.

 

De ce nu au fost cuprinse toate pe lista inițială, nici măcar pe cea revizuită în urmă cu câteva zile, nu se știe. Este posibil ca respectivele companii să nu fi avut toate actele în ordine, să aibă licențe de furnizare sau autorizații de funcționare expirate.

 

Modern Calor SA, care a semnat un contract pentru 131.000 MWh cu Romgaz, alimentează 10.800 apartamente în municipiul Botoșani, scrie Profit.ro. Perioada contractuală este 1 octombrie 2019-31.03.2020, iar factura de regularizare este scadentă în 15 de zile de la data emiterii.

 

Reprezentanții Modern Calor susțin că „omiterea” societății botoșănene de pe lista ANREE nu este neapărat o scăpare, ci mai degrabă o interpretare eronată.

 

„Acele societăți de pe listă au contracte separate cu producătorii, este o chestiune comercială. Dar din cantitatea totală pe care o vedeți a Romgaz-ului, acolo sunt foarte mulți, nu doar noi. În cantitatea de gaze produsă pentru el, este inclus și Modern Calor, atenție. Nu este o nominalizare ca și client final, noi suntem incluși în cantitatea lui. El ca producător își vinde lui ca furnizor de gaze, face un transfer pur și simplu. Iar în calitatea lui de furnizor face contract cu noi ca și client final. Și atunci Modern Calor nu are cum să fie pe lista ANRE pentru că nu cumpără gaze de pe piața en-gros”,

Marian Paicu, inginer Modern Calor

 

Modern Calor SA Botoșani a apărut în 2010 și este rezultatul insolvența fostei societăți Termica SA, înființată la rândul său în 2000 prin fuziunea a societăților CET S.A. (producere energie) și Termodistribuția S.A. (transport, distribuție, furnizare), cu acționar unic Consiliul Local al municipiului Botoșani.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store