România, în scenariul 4: Au fost confirmate 2.245 de cazuri în total

Până astăzi, 31 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

 

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 220 au fost declarate vindecate și externate (81 la București, 55 la Timiș, 20 la Iași, 16 la Caraș-Severin, 11 la Constanța, 10 la Prahova, 7 la Dolj, 5 la Brașov, 4 la Cluj, 4 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

 

Totodată, până acum, 69 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu și Ialomița, au decedat.

 

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 293 noi cazuri de îmbolnăvire.

 

La ATI, în acest moment, sunt internați 62 de pacienți, dintre care 36 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară.

 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.576 de persoane. Alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 24.654 de teste.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store