Roman nu vorbeşte de schimbare : Sunt prea tăbăcit

 

Cum pentru a fi schimbat trebuie întâi ca noul Guvern să fie învestit şi apoi să se întrunească într-o şedinţă, prefectul de Botoşani îşi exercită în continuare atribuţiile. El a venit la serviciu inclusiv pe 30 aprilie, zi declarată liberă prin act normativ.
Cristian Roman refuză însă să răspundă celor care îi solicită demisia şi să comenteze afirmaţiile liderilor USL Botoşani privind implicarea sa în politică prin sprijinirea PDL în alegeri. „Sunt prea tăbăcit”, s-a limitat Cristian Roman să declare. Cert este că el face parte dintr-un grup restrâns de prefecţi şi subprefecţi din ţară, aproximativ zece la număr, care au fost fixaţi pe post. De altfel, întrucât îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege, el a şi fost primul prefect numit la începutul lui 2009, după preluarea guvernării de către PDL – PSD, alianţa de la acea dată. Conform anunţurilor făcute miercuri de premierul desemnat Victor Ponta, toţi prefecţii din ţară vor fi înlocuiţi, la Botoşani postul revenind PSD.
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu bate un pariu : Primul prefect din România o să fie schimbat Roman
 Scaun cu pioneze pentru prefect, directorii de instituţii în stand by