Risc de inundații la Botoșani: Hidrologii au anunțat COD GALBEN

Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit Cod Galben.

 

Acesta este valabil până miercuri, la ora 10:00.

 

Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție". 

 

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.

 

Evoluția fenomenelor hidrologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operațional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

 

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

 

Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

  • curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluvial;
  • nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro ( https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

(Foto: Getty Images)