Rigole pe străzi din municipiu din resturi asfaltice

 

Municipalitatea a găsit o soluţie pentru străzile din municipiul Botoşani care sunt aproape impracticabile după o ploaie torenţială. Astfel, prin serviciul de edilitare, s-a decis înfiinţarea unor rigole, făcute din dale folosite la alte lucrări şi care vor direcţiona astfel apele rezultate de ploi spre o anumită zonă.
Vor avea astfel pe ambele părţi ale drumului câte un şanț mic sau amenajare specială făcută de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare străzile Izvoarelor şi Barbu Lăzăreanu. „Primăvara şi toamna se ducea tocătură de asfalt pentru astuparea gropilor dar după prima ploaie să zicem puternică, ploaia mătura toată mixtura asta asfaltică şi o ducea undeva în punctul cel mai de jos. Am luat decizia să facem rigole, pe partea stânga – dreapta a străzii din dale folosite. Deci lucrările de până acum în oraş au presupus recuperarea unor dale care sunt adunate undeva”, a declarat Viorel Iliuţă, viceprimarul municipiului Botoşani, care a mai completat că, în ciuda faptului că se lucrează cu rest asfaltic, aceste rigole vor permite o circulaţie decentă pe străzile unde nu există canalizare.