Ridicat direct din aeroport, adus sub escortă în Penitenciarul Botoșani

Tânărul de 27 de ani era dat în urmărire națională.

 

Duminică, la ora 14.30, polițiștii din Suceava au primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Rădăuți, faţă de un bărbat de 27 de ani, din comuna Burla, județul Suceava.

 

Acesta este condamnat la 8 luni de închisoare cu executare și amendă penală în cuantum de 1.800 lei pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Tânărul, care figura urmărit la nivel naţional, a fost identificat de polițiștii Serviciului Investigaţii Criminale Suceava pe Aeroportul Internațional Suceava, fiind reţinut, escortat şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store