Rezerviştii ies iar în stradă la mitingul împotriva Codului Muncii

 

Biroul Operativ al Filialei 1 Botoşani, întrunit duminică în şedinţă, a hotărât participarea la mitingul împotriva noului Cod al Muncii pe care urmează să-şi asume răspunderea actualul Guvern. Acţiunile se vor desfăşura luni în faţa Palatului Administrativ începând cu ora 14.00.
“Facem apel şi pe această cale către toţi membrii noştri de sindicat, dar şi către simpatizanţi, să participe în număr cât mai mare pentru a solicita acestor guvernanti să ne lase in pace. Să le spunem răspicat, să se ducă unde vor, dacă nu sunt în stare să ia măsuri de ieşire din recesiune, să nu ne mai încurce. Să lase pe alţii care sunt mai pricepuţi si care mai au încă respect faţă de acest popor urgisit, care doreşte să muncească dar nu are unde, fiind obligat să plece pe meleaguri străine, pentru a asigura un trai cât de cât decent pentru familiile lor. Să fim iar în stradă, cât mai mulţi, alături de poporul pe care l-am servit atâţia ani sub drapel. Să fim alături de cei mulţi şi acum la nevoie aşa cum am fost de atâtea ori in clipe mult mai grele. Armata e cu noi, cu intregul popor şi la bine şi la rău”, se arată într-un apel semnat de col (r) Mircea Comăneci, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate Botoşani. Acesta crede că a sosit clipa ca militarii să fie solidari cu poporul şi nu cu jefuitorii şi că doar aşa, uniţi, indiferent de profesie, pregătire, vârsta, religie sau naţionalitate, românii pot învinge.